MENIU

SURSE: PNL și PSD negociază Guvernul. Ciolacu ar putea fi premier. Firea, Rafila sau Bogdan, în cărți pentru ministere

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu

PNL și PSD sunt la un pas să formeze guvernul. Funcția de premier va fi împărțită de cele două partide prin rotație, iar prima formulă ar fi Marcel Ciolacu - premier, Florin Cîțu - vicepremier, potrivit surselor Realitatea Plus. Și alte nume grele din ambele partide, precum Gabriela Firea sau Rareș Bogdan, ar urma să primească portofolii.

La discuțiile între liderii celor două partide s-ar fi stabilit o serie de variante în ceea ce privește șefia Guvernului. Una dintre ele ar fi ca Nicolae Ciucă să dețină funcția timp de 2 ani, în timp ce alta ar fi o conducere prin rotație, și chiar este avansată formula Marcel Ciolacu - premier, Florin Cîțu - vicepremier. 

De asemenea, liberalii și social-democrații au stabilit și o serie de reguli, astfel încât niciunul dintre partide să nu poată acumula prea multă putere în Executiv. Astfel, cine deține funcția de premier nu poate deține și Ministerul Finanțelor, iar cine deține Ministerul Justiției nu poate deține și Finanțele, potrivit surselor Realitatea Plus. 

O schemă de guvern, pe portofoliile pentru care au fost avansate și nume, arată în felul următor:

Rareș Bogdan - Ministerul de Interne

Gabriela Firea - Ministerul Muncii

Alexandru Rafila - Ministerul Sănătății

Mihai Tudose sau Florin Roman - Ministerul Economiei

Sorin Grindeanu - Ministerul Transporturilor

Bogdan Aurescu - Ministerul de Externe

Cristian Bușoi - Ministerul Fondurilor Europene

Paul Stănescu sau Gheorghe Flutur - Ministerul Agriculturii

Un alt scenariu care-l vizează de fostul premier Florin Cîțu ar fi ca acesta să nu ocupe funcție în Executiv, ci să preia șefia Senatului, o variantă care a mai fost avansată pe perioada crizei guvernamentale.  

Mai multe articole despre:
ciolacu citu rares bogdan firea guvern pnl psd