Percheziții DIICOT, la Universitatea Spiru Haret
DIICOT efectuează percheziții, la această oră, la Universitatea Spiru Haret, din Capitală, potrivit unor sure citate de Realitatea PLUS.
Procurorii DIICOT desfășoară, la această oră, percheziții la Universitatea Spiru Haret, din Capitală.
Mai multe cadre universitare sunt suspectate că au format un grup infracțional organizat care a avut ca scopt facilitarea promovării de către mulți studenți a examenelor.
Procurorii ar fi constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.
Astfel, prin această activitate infracțională, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante, cât și fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.