MENIU

SURSE: Parlamentarul vizat în dosarul lui RADU MAZĂRE este fratele acestuia, Alexandru Mazăre

SURSE: Parlamentarul vizat în dosarul lui RADU MAZĂRE este fratele acestuia, Alexandru Mazăre

Parlamentarul vizat în dosarul primarului Constanţei este fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, cercetat pentru luare de mită după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă", susţin surse judiciare.

Aceleaş surse au precizat miercuri, pentru MEDIAFAX, că Alexandru Mazăre ar fi primit, într-un cont off-shore, 40.000 de euro.

Potrivit aceloraşi surse, senatorul ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a fratelui său şi i-a oferit acestuia ajutorul.

Alexandru Mazăre este parlamentar din 2004. Înaintea alegerii ca senator, el a fost deputat.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus miercuri după-amiază, încătuşat, la ICCJ, pentru judecarea propunerii de arestarea preventivă formulate de procurorii DNA, în dosarul în care edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro pentru a favoriza firma care a construit campusul "Henri Coandă".

Mazăre a fost adus din arest cu o dubă a Poliţiei care a ajuns la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în jurul orei 16.15.

În aceeaşi şedinţă a instanţei va fi judecată şi propunerea de arestare a celui care i-a dat lui Mazăre cei 175.000 de euro.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă", pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţie şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, "reprezentant al unei societăţi comerciale", pentru dare de mită.

Cei doi au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.

În acelaşi dosar ar fi vizat şi un parlamentar, au declarat marţi seară, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Sursele citate nu au menţionat numele parlamentarului, dar au explicat în schimb că, urmare a faptului că în dosar este vizat şi acesta, propunerile de arestare preventivă vor fi judecate de instanţa supremă.

Potrivit ordonanțelor de reținere, la începutul anului 2011, primarul Radu Mazăre a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social "Henri Coandă", aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.

Pe fondul demarării acestui proiect, susţin anchetatorii, Avraham Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma a fi organizată.

"Astfel, în cursul anului 2011, (Morgenstern - n.r.) i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală", arată DNA.

În schimbul acestor sume de bani, mai susţin procurorii, Mazăre ar fi efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu, cum ar fi inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de Morgenstern.

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Constanţei, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea lui Morgenstern, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA - circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de Mazăre.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, a mai precizat DNA.

După emiterea ordonanţei de reţinere, Mazăre a fost scos încătuşat din sediul DNA şi urcat într-o dubă, pentru a fi dus în arest.

"Am construit locuinţe sociale la cel mai mic preţ şi uitaţi ce mi se întâmplă", a spus primarul, la ieşirea din sediul DNA.

Întrebat dacă dosarul în care a fost reţinut este, în opinia lui, unul politic, el a răspuns afirmativ.

Radu Mazăre a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de mascaţi, în jurul orei 15.00, el declarând că această acţiune face parte din "sârba procurorilor" şi că era conştient că este cercetat încă din 2005.
Întrebat dacă îi este frică de puşcărie, Radu Mazăre a spus: "Nu mi-e frică de puşcărie, doar de Dumnezeu".

Edilul a fost ridicat de mascaţi de pe terasa unui restaurant din parcul bucureştean Herăstrău, de unde a fost dus la DNA. Cei care au mers să îl ridice pe Mazăre i-au prezentat acestuia actele în baza cărora are loc acţiunea. După ce a citit documentele, la masă, pe terasa restaurantului, Mazăre a plecat însoţit de mascaţi.

Mai multe articole despre:
Radu Mazăre Alexandru Mazăre Mazăre reţinut