MANDATUL primit de Nicolae Ciucă pentru discuțiile cu PSD pe pachetul de măsuri fiscale: dispute majore în Coaliție - SURSE
Liberalii vor să mențină cu orice preț cota unică. Potrivit unor surse, conducerea partidului îi va cere premierului Nicolae Ciucă să se opună, în Coaliție, modificării codului fiscal. PNL nu susține nici taxare veniturilor mari.
Potrivit unor surse, în această ședință, premierul Nicolae Ciucă va primi un mandat clar din partea liberalilor.
Cei din Partidul Național Liberal îi vor cere premierului să nu accepte modificarea cotei unice de impozitare și, de asemenea, nu vor fi de acord cu taxarea veniturilor care depășesc veniturile președintelui.
O altă solicitare pe care o vor avea liberalii vizează taxarea. Mai exact, liberalii nu sunt de acord să fie taxate companiile care au venituri uriașe cu 1 %.
Ei se opun, totodată, și impozitului progresiv. Observăm, astfel, că vorbim despre solicitări care sunt în dezacord cu poziția Partidului Social Democrat.
În ședința de astăzi a liberalilor, acesta va fi, practic, mandatul pe care premierul Nicolae Ciucă îl va primi la negocierile cu partenrii de Coaliție, PSD și UDMR, negocieri care trebuie să stabilească modificările care vor fi aduse Codului fiscal.
Conform declarațiilor făcute anterior, cei din coaliție și-au propus ca până la 1 iulie să anunțe care vor fi noile taxe și impozite pe care românii vor trebui să le plătească.
"Până în data de 1 (iulie - n.r.) va fi o decizie în ceea ce privește măsurile fiscale propuse de către Coaliție. Singura soluție corectă este impozitarea acestor pensii speciale. Mai mult, când ieși din activitate ai pensie mai mare decât veniturile pe care le-ai avut când erai în activitate.
Această impozitare progesivă nu poate fi implementată începând de la anul, dar eu în continuare cred că este singura soluție pentru România în acest moment. Impozitarea progesivă înseamnă la toate nivelurile", a afirmat liderul PSD, Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de astăzi a Biroului Permanent Național (BPN) al social-democraților.