Surse: Liderii coaliției se întâlnesc marți, la 11:00
O nouă ședință a coaliției va avea loc marți, la ora 11:00, potrivit Realitatea Plus.
Întâlnirea liderilor PNL, USR-PLUS și UDMR vine în contextul în care, luni, Birourile Permanente Reunite au amânat decizia privind calendarul moțiunii de cenzură, din lipsă de cvorum.
Tot luni, premierul Florin Cîțu s-a întâlnit, la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis.
Ședința de luni în care trebuia stabilit calendarul moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR a fost suspendată din lipsă de cvorum, după retragerea social-democraților. Tabăra premierului Florin Cîțu a cerut amânarea deciziei pentru verificarea leglității semnăturilor, însă nici această solicitarea nu a fost aprobată.
În acest context, USR-PLUS și AUR acuză echipa premierului că a făcut blat cu social-democrații.
Reamintim că, iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere au fost convocate vineri, la ora 23:00, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă. Nici a doua zi nu a fost întrunit cvorumul necesar, astfel că ședința a fost programată pentru 6 septembrie.