MENIU

Surse: Șefii Jandarmeriei, audiați ca suspecți în dosarul protestului din 10 august

Sebastian Cucoș, șeful Jandarmeriei la momentul 10 august

Șefii Jandarmeriei ar putea fi audiați miercuri ca suspecți în dosarul protestului din 10 august!

Surse din Jandarmerie citate de Comisarul.ro spun că miercuri au fost citați la Parchetul General șefii instituției, în calitate de suspecți și că doi dintre ei vor fi puși sub acuzare.

Aceleași surse mai vorbesc și despre Carmen Dan care va fi chemată, de asemenea, miercuri la audieri.

Informația bombă a fost confirmată de Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de control al SRI, care a declarat, marţi seara la un post TV, că surse i-au transmis că miercuri cei din conducerea Jandarmeriei vor fi puşi sub acuzare sau vor fi făcuţi suspecţi în legătură cu evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei.

„Am primit acum un mesaj, pe surse, care spune că, mâine (n.r. - miercuri), cei din conducerea Jandarmeriei vor fi puşi sub acuzare sau vor fi făcuţi suspecţi. Înţeleg că Lazăr ar fi ţipat la cei de la secţia Parchetelor militare ca mâine să se producă chestiunea asta", a spus Claudiu Manda, potrivit News.ro.

Interimatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei Române a expirat la data de 15 august şi cum nu avea încă aviz CSAT pentru numirea lui la conducerea Jandarmeriei, ministrul de Interne a decis împuternicirea în funcția de Inspector General al Jandarmeriei Române a colonelului Ionuț Cătălin Sindile.

După câteva zile, fostul şef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, a fost împuternicit în funcţia de prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române. Practic, s-a produs o rocadă la vârful Jandarmeriei, iar nimeni nu a fost găsit vinovat pentru represiunea în forță a protestului din 10 august.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a spus, la audierea din Comisia pentru drepturile omului din Parlament, că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după protestul din 10 august din Piaţa Victoriei a fost suspendată imediat după declanşarea cercetărilor de către Parchetul General. Întrebată în ce măsură consideră că intervenţia jandarmilor a respectat drepturile omului, ministrul de Interne a spus că nu se poate pronunţa atât timp cât la Parchet există un dosar în acest caz.

Numărul plângerilor înregistrate în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 763, potrivit Parchetului General.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti au deschis un dosar penal şi fac cercetări după ce un număr de 169 de jandarmi dintre cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresaţi fizic şi moral. Activităţile de cercetare au fost delegate către organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Mai multe articole despre:
protest 10 august protestul diasporei