MENIU

Congres PNL în plin scenariu ROȘU - Restricțiile anti-COVID-19 au intrat în vigoare, în Capitală. DOCUMENT

Restricțiile anti-Covid intră în vigoare, în Capitală, de la miezul nopții / Foto: Inquam Photos

Restricțiile anti-COVID-19 în Capitală au intrat în vigoare chiar de vineri, de la miezul nopții, astfel că lucrările congresului liberalilor au loc sub semnul restricțiilor din scenariul roșu, la o incidență de aproape 4 la mie. Certificatul verde a devenit obligatoriu pentru mai multe activități din noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 00.00. Toate restricțiile pot fi consultate AICI sau in documentul de mai jos.

Bucureștiul a ajuns vineri la incidența de 3,77 la mie. Noi restricții intră în vigoare chiar din această noapte, de la miezul nopții. 

Decizia de aplicare a noilor restricții a fost luată în ședința de urgență de vineri seară de la Prefectura Capitalei. Anunțul a fost făcut de subprefectul Capitalei, Fiorela-Antonela Ghiță.

În total, sunt 40 de localități în care ar trebui să fie introdusă carantina de weekend, care îi va obliga pe românii nevaccinați să stea în case. 

Restricțiile ar fi trebuit să intre în vigoare de joi, după ce incidența cumulată la 14 zile depășise deja 3 la mie. Miercuri, 22 septembrie, incidența era deja 3,3 la mie.

REGULI PENTRU INCIDENȚA DE 6 LA MIA DE LOCUITORI

- carantină de noapte în weekend (inclusiv vineri)
- magazine, restaurante și mall-uri închise la ora 18:00
- cei vaccinați sunt exceptați

Sursa: Grupul de Comunicare Strategică

REGULI PENTRU INCIDENȚA DE 3 LA MIA DE LOCUITORI

- masca obligatorie la 50 de metri în jurul școlilor
- acces la restaurante, mall-uri doar cu certificat verde
- evenimente private (nunţi, botezuri, evenimente sportive) cu maximum 200 de persoane în interior + certificat verde
- restaurante, cafenele, terase la capacitate de 50%

Sursa: Grupul de Comunicare Strategică 

TOATE RESTRICȚIILE VALABILE din 25 septembrie în BUCUREȘTI

Potrivit Hotărârii CMBSU, în Capitală, adunările publice ca mitingurile și demonstrațiile pot fi organizate cu un număr maxim de 100 de participanți.

Restaurantele și cafenelele trebuie să primească clienți, astfel încât să nu se depășească 50% din capacitatea spațiului și să intre doar persoane care prezintă certificatul verde.

În sălile de spectacole, concerte și la proiecțiile de film este obligatorie intrarea cu certificatul COVID, iar capacitatea maximă de 50% nu poate fi depășită. Documentul va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta de la 12 ani și mai mari, și nu de la 6 ani, cie pana la 12 ani fiind exceptați. 

Este OBLIGATORIE purtarea măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Sunt permise orele de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.

Hotărârea Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență privind restricțiile din Capitală nr. 56 din 24.09.2021

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință 
extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art. 1. Se constată că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 24.09.2021, orele 1003 este de 3,77/1000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu data de 25.09.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcție de rata de incidență.

Art. 2. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARSCoV-2 organizarea şi 
desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, sunt permise cu respectarea regulilor prevăzute de Hotărârii Guvernului nr 932 din 09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3. (1) Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 este obligatorie 
purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
(2) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (9) din Ordinul comun nr. 5196/1756/2021 al 
ministerului educației și al ministerului sănătății, este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

Art. 4. (1) Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite 
conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
 (2) Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de 
performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. (1) În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul 
Municipiului București cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
 (2) În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul 
Municipiului București cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 Art. 6. (1) Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, 
studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
 (2) În condiţiile alin. (1), organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până 
la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
 (3) în condiţiile alin. (1), organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau 
private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
 (4) În condițiile alin. (1), organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in 
sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
 (5) În condițiile alin. (1), organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, 
concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
 (6) În condiţiile alin. (1), organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr 
mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Art. 7. (1) Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se 
desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
 (2) În condiţiile alin. (1), pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea 
regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Art. 8. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepția 
participării a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art. 9. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de 
participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

 Art. 10. (1) Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, 
inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 (2)Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, 
inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

Art. 11. (1) Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 
300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 (2)Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

Art. 12. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991, republicată, organizarea de mitinguri şi 
demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 Art. 13. (1) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, 
pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
 (2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de 
preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.
 (3) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în 
interiorul centrelor comerciale este permisă numai în zonele de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării 
infectării cu virusul SARS-CoV-2;
 (4) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
 (5) Prepararea, comercializarea și consumul produlselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor prevăzute la alin (2), cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății și al ministrului economiei, anteprenoriatului și turismulu și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
 (6) Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate 
împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

 Art. 14. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii 
închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Art. 15. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de 
administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

Art. 16. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor 
de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

Art. 17. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în 
spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 - 24,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

 Art. 18. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă 
fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei 
complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.
 Art. 19 (1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 
se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
 (2) Organizatorii/Operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei au 
obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea "Verificare reguli interne" din aplicaţia mobilă "Check DCC" pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
 (3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste 
certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.”
 (4) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu 
virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

Art. 20. În condițiile art 5 alin (3) lit.f din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, 
bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art 7 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.

Art. 21. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi 
profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 22. În aplicarea prevederilor art.4 pct.3 din Anexa 3 la HG nr.932/2021 pentru 
prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic 
efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

Art. 23. (1) STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele 
de vârf.

 (2) Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează: 
- în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
- în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.
 (3) STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

Art. 24. Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin instalațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

Art. 25. Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.

Art. 26. În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.

Art. 27. Prezenta hotărâre va fi transmisă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, membrilor Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea punerii în aplicare și către DSU, conform art.23 lit.e) din OUG nr.21/2004, pentru informare. Totodată, se va aduce la cunoștința publicului prin transmiterea unui comunicat de presă și publicarea pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Municipiul București.

Mai multe articole despre:
restrictii capitala congres pnl