MENIU

SURSE: Cadavrul descoperit într-un apartament din Sctorul 4 ar fi al unei adolescente între 12 și 14 ani! Rasturnare de situație uluitoare

Institutul Național de Medicină Legală (INML)

Răsturnare de situație în cazul crimei macabre din sectorul 4! Cadavrul găsit în stare de putrefacție severă în canapeaua unui apartament, ar fi, potrivit unor surse, al unei fetițe de 12 ani. Aceasta ar fi chiar fiica femeii despre care se credea inițial că ar fi victima. Totodată, actualul concubin al tinerei, care, spun surse din anchetă, este principalul suspect, este de negăsit. Potrivit acelorași surse, cei doi ar fi plecat din țară. Urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional. 

Cel care ține în mână pozele este fostul concubin al femeii despre care primele date sugerau că ar fi fost victima unei crime.

Ancheta este însă răsturnată de surse conform cărora cadavrul ar fi al fetiței sale, de doar 12 ani. Totuși, medicii legiști nu au stabilit încă identitatea cadavrului. Rămășițele erau atât de descompuse, încât au fost necesare teste ADN, trimise acum la Institutul Național de Criminalistică.

"Am vorbit când a fost la mama, ultima dată înainte de Paște", spune barbatul.

Deci acum două luni?

"Cam așa. Zicea că stă într-o zonă liniștită, unde nu e gălăgie".

Acesta se agață de orice speranță că persoana găsită decedată nu este fiica lui sau mama acesteia.

Vârsta se potrivește?

"Vârsta, da. Vârsta, numărul de picior, am înțeles, 38-39. E mai plinuță. Doar că părul ne dă ceva de gândit. Din ce au zis proprietarii de aici din bloc, locatarii, era roșcată, parcă. Ea era neagră".

Practic asta e urma de speranță de care vă agățați?

"Aia e singura".

După două zile de cercetări și măsurători la fața locului, criminaliștii au terminat de strâns probele din apartamentul în care a fost găsit cadavrul.

Descoperirea a fost făcută după ce proprietarul apartamentului a sesizat că cel căruia i-a închiriat locuința nu îi mai răspunde la telefon. 

Potrivit unor surse, principalii suspecți ar fi plecat în străinătate.

"Dacă acel criminal a făcut "curățenie" acolo, cred că au dispărut acte, au dispărut foarte multe elemente care ar fi putut să conducă la o concluzie, cine este victima. Nu există crimă perfectă. Dar, vedeți dumneavoastră, dacă trec 72 de ore, e mai greu să îl prindem. Omul acesta e viclean, omul acesta a făcut în așa fel încât să își șteargă urmele. N-are cum să intre în pământ", a declarat Liviu Chesnoiu, expert criminalist

Vreme de cel puțin două săptămâni, cadavrul a zăcut într-un sac de plastic, ascuns într-o canapea. Vecinii spun, departe de camerele de luat vederi, că au văzut-o ultima oară pe femeie în urmă cu aproximativ o lună. Unii recunosc faptul că au simțit un miros ciudat, dar au crezut că vine din subsolul imobilului.

"Proprietarul e plecat în Spania, la munca, din câte știm. Și mai vine doar asa. Când vine..."

i auzit vreodată gălăgie?

"Nu. Nu am auzit gălăgie".

S-a simțit vreun miros din apartament?

"Acuma în ultimul timp....și nu s a întâmplat niciodată asa ceva...."

Pe proprietar nu-l știți?

"Nu, nu, nu-l cunosc nici pe proprietar".

Ați auzit gălăgie din acel apartament?

"Nu, nu".

Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București 

Mai multe articole despre:
cadavru apartament canapea fata