Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea de Paște? Prognoza meteo pentru perioada 27 martie – 24 aprilie
După zilele însorite de care ne-am bucurat, meteorologii vin cu vești mai puțin plăcute. Conform previziunii publicate de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 27 martie - 24 aprilie 2023, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată în majoritatea regiunilor țării începând cu săptămâna viitoare.
Noua prognoză meteorologică publicată de Administrația Națională de Meteorologie ne informează că temperaturile vor scădea în următoarele zile, înlocuind valul de căldură din ultima perioadă. Vor fi prezente ploi, însă acestea nu vor fi de lungă durată.
Specialiștii ANM ne spun că, în perioada 03.04.2023 - 10.04.2023, valorile medii ale temperaturii aerului vor fi ușor mai scăzute decât în mod normal în zonele din interiorul lanțului Carpatic, în timp ce în restul țării vor fi apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi peste medie în regiunile estice, sud-vestice și în special în cele sudice, în timp ce în restul țării se vor situa în general în apropierea valorilor obișnuite pentru acest interval.
Iată prognoza meteo pentru fiecare săptămână în parte
Vremea în săptămâna 27 martie – 3 aprilie
Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, estice, sud-estice, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea în săptămâna 3 – 10 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice, sudvestice, dar mai ales în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval
Vremea în săptămâna 10 – 17 aprilie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
Vremea în săptămâna 17 – 24 aprilie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.