Surpriză uriașă pe piața media! TVR se aliază cu Telekom România și RCS & RDS?
Contractul drepturilor TV pentru Liga 1 se apropie de sfârșit, dar Digi | RCS & RDS și Telekom România nu mai par de acord să plăteascî aceeași sumă pentru următorii cinci ani.
În aceste condiții, TVR ar fi interesată să cumpere meciuri din Liga I, alături de Look TV, Digi RCS & RDS și Telekom România, conform gsp.ro.
"Nu este pentru prima dată când cei de la TVR vor meciuri din Liga 1, dar acum interesul lor este unul mult mai serios decât în trecut. În anii trecuți au fost interesați de unele meciuri, dar mai mult de rezumate. Acum vor meciurile în sine!
Au avut deja discuții cu cei care dețin în acest moment drepturile pentru Liga 1 și în perioada următoare urmează să se pună la punct toate detaliile. Ar fi vorba de un parteneriat în patru, Look, Digi, Telekom și TVR, avantajos pentru toate părțile, mai ales că suma contractului s-ar împărți între toți partenerii”, au susținut persoane autorizate, contactate de Gazeta Sporturilor.
7.500.000 de abonați tv există în România în momentul de faţă: 5 milioane prin cablu şi restul prin satelit şi IP.
Cum se împart cei 7,5 milioane de abonați TV
RCS&RDS - 3.700.000
Telekom - 1.500.000
Focus Sat - 1.000.000
UPC - 900.000
Orange TV - 400.000
Cum au variat drepturile de televiziune în România
Perioada Suma totală Postul câștigător
2000-2004 12,2 mil. $ ProTV
2004-2008 28,2 mil. $ Telesport
2008-2011 101,15 mil. € Antena 1 şi Digi
2011-2014 101,18 mil. € RCS-RDS
2014-2019 170,5 mil. € Intel Sky