Surpriză la Ministerul Educației - Medicul Emilian Imbri, noul consilier al lui Sorin Cîmpeanu
Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului "Victor Babeş", este consilier al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Anunţul a fost făcut de Sorin Cîmpeanu într-un briefing de presă organizat de minister şi Reprezentanţa UNICEF în România privind iniţiativa "Cea mai mare lecţie despre vaccinare".
"Îi mulţumesc domnului Emilian Imbri, care a acceptat să fie consilier al ministrului Educaţiei", a afirmat Cîmpeanu.
El a spus că va susţine accelerarea testării în şcoli, precizând că vor exista teste suficiente.
"Am avut mai multe discuţii constructive ieri cu ministrul Sănătăţii (...) Nu putem spune că a fost foarte bine organizat procesul de asigurare a testelor la dispoziţia şcolilor atunci când şcolile solicită aceste teste şi atunci când părinţii îşi dau acordul pentru utilizarea acestor teste. Acest lucru s-a reglat din punct de vedere organizatoric. Vă asigur că vor exista teste suficiente disponibile pentru toţi cei care vor dori să se testeze. (...) Încă de ieri s-a rezolvat. oricum până la finalul acestei săptămâni sunt convins că nu va exista problema disponibilităţii testelor. De altfel, nici nu a existat până acum, factorul limitativ a fost tocmai acordul părinţilor pentru testare şi disponibilitatea personalului medical pentru administrarea acestor teste care sunt teste medicale", a susţinut ministrul.