MENIU

Surpriza incredibilă pentru doi părinţi din Moldova: după ecografie credeau că vor avea tripleţi

O femeie de 32 de ani, din Cantemir, Republica Moldova, aducea pe lume, acum câteva zile, cvadrupleți. Minunea a făcut ca mama să nască, prin operație de cezariană, patru copii și nu trei, așa cum le-a comunicat ecograful. Toți cei patru bebeluși au primit deja nume, iar mămica lor se simte bine.

Ca orice altă mămică, am emoții, dar cred că totul va fi bine. Ne acomodăm. Deja ne-am asumat responsabilitatea, care e foarte mare. Am rămas foarte șocată atunci când am aflat că vor fi patru și nu trei, dar ne-am obișnuit și ne bucurăm. Acest copil este chiar surpriza”, a mărturisit mămica, pentru o televiziune, citată de Ea.md.

„Copiii se numesc: David, Maria, Anastasia și ultimul, așa cum a glumit nașul meu că va fi polițist, căci a stat în ambuscadă, se va numi Ruslan, în cinstea mea”, spune tatăl, la rândul său.

Cele două fetițe cântăreau, la naștere, 1,9 kg şi 1,91 kg, iar băieţeii – 2,11 kg şi 1,89 kg. Mămica și cei patru bebeluși se vor afla în spital până săptămâna viitoare.