MENIU

Surpriză de la Facebook. Ce opţiuni noi vor avea utilizatorii

Surpriză de la Facebook. Ce opţiuni noi vor avea utilizatorii 

Compania Facebook a anunţat miercuri că va extinde în lumea întreagă serviciul său de conţinuturi video, ''Watch'', lansat deja în SUA de peste un an.

În urmă cu un an, Facebook anunţa cea mai amplă incursiune pe piaţa produselor de televiziune prin extinderea unui serviciu video care difuzează o gamă variată de programe: de la meciuri din campionatul feminin de baschet american, sau show-uri despre aventuri în safari şi până la emisiuni dedicate activităţilor parentale.

"Am creat acest produs pentru ca utilizatorii să nu se mai afle într-o logică a consumului pasiv al spectacolelor video, ci şi să poată participa. Sperăm că vor avea sentimentul că au petrecut un moment de îmbogăţire" sufletească, a explicat vicepreşedinta responsabilă cu secţia video şi publicitate, Fidji Simo.

Serviciul ar trebui să permită utilizatorilor să propună noi materiale video, dar să şi găsească ultimele video clasate pe teme, să salveze unele conţinuturi, să le schimbe cu creatorii şi astfel să interacţioneze.

Compania "a petrecut enorm timp cu editorii de conţinuturi pentru a lăsa fiecăruia posibilitatea de a-şi comercializa creaţiile printr-o serie de instrumente ce permit integrarea de publicitate în conţinuturile video", a precizat Fidji Simo.

Comunicatul Facebook intervine la două săptămâni după ce anunţa difuzarea gratuită şi în direct a Cupelor Europei de fotbal, a Ligii Campionilor şi a Europa Ligue în America de Sud, precum şi a meciurilor din prima divizie spaniolă, La Liga, în Asia de Sud.

"Conţinuturile pe care le cumpărăm nu sunt decât o mică parte din ceea ce va fi disponibil pe Watch. Şi suntem încrezători că generarea de bani va permite vizionarea multor creaţii", a încheiat doamna Fidji Simo. 

 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
video TV Facebook utilizatori