Surpriza absolut fabuloasă de Valentine's Day. Răzbunarea perfectă
Se apropie Valentine’s Day, iar pe lângă inimioare, ciocolată, flori, roz și lenjerie sexy, mai poți face și altceva... un pic mai ieșit in comun.
O grădină zoologică din Texas vrea să celebreze această zi așa cum se cuvine. Pe 14 februarie, evenimentul numit „Quit Bugging Me” care va fi transmis live, angajații de la grădina zoologică vor hrăni suricatele cu gândaci botezați după numele fostului sau fostei tale.
Ce trebuie să faci pentru a lua parte la acest eveniment? Trimite un mesaj pe Facebook grădinii zoologice cu prenumele și inițiala numelui de familie a fostului partener, iar apoi, când vine Ziua Îndrăgostiților, intră pe livestream-ul de la zoo și bucură-te în timp ce o suricată mănâncă un gândac cu numele celui sau celei care ți-a frânt inima.
„Este o metodă amuzantă de a implica comunitatea în activitățile noastre zilnice de îmbogățire”, a zis Sarah Borrego, de la El Paso, pentru CBS News. „Suricatele adoră să primească gândaci ca gustare și ce modalitate mai bună de a celebra Valentine’s Day decât de a le hrăni cu gândaci botezați după fostul tău!”.