MENIU

Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă ca să ai noroc în 2016

Oamenii din întreaga lume au adoptat mai multe obicieiuri pe care le practică în prag de an nou şi despre care cred că le vor purta noroc, printre acestea aflându-se dansul în aer liber pentru sănătate şi noroc sau umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper. În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste. Totodată, cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul, scrie Mediafax

Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

În mai multe ţări, printre care şi România, oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de preţ în prima zi din an şi nici nu plătesc datorii sau taxe, nu duc gunoiul şi nu oferă daruri, toate acestea fiind semne de sărăcie în anul ce abia începe. Unii merg chiar mai departe cu superstiţia şi, dacă sunt nevoiţi să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva în acest sens.

Americanii obişnuiesc ca la cumpăna dintre ani să lase toate uşile şi ferestrele deschise pentru ca anul vechi să plece imediat şi să facă loc celui nou.

De asemenea, se spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline, iar fiecare mebru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.

Tot de veselă se leagă un alt semn de rău augur pentru anul ce vine. Se spune că dacă speli vasele în prima zi a anului, cineva drag va muri. Mai zeloşi, unii nu îşi spală nici părul pe 1 ianuarie.

Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.

O practică păgână s-a menţinut până astăzi, modalitatea de punere în aplicare fiind însă diferită. Societăţile arhaice credeau că spiritele malefice se tem de zgomote puternice şi de lumină şi, de aceea, în noaptea dintre ani, aprindeau focuri mari şi făceau zgomot pentru ca în anul ce vine să fie feriţi de rele. În zilele noastre, focurile şi tobele au fost înlocuite cu artificii, petarde şi pocnitori care marchează trecerea într-un nou an fără ghinioane. Şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii.