MENIU

Super pisicile care au ajuns în Cartea Recordurilor: Cum arată pisica cu cea mai lungă coadă din lume sau cea mai înaltă pisică de pe Pământ

Super pisicile care au ajuns în cartea recordurilor

Pisicile dețin un loc special în inimile noastre, iar mulți oameni le iubesc pentru personalitatea lor independentă și atitudinea jucăușă. Dintre acestea, unele pisici au făcut o impresie puternică în lumea recordurilor datorită dimensiunilor lor incredibile și a trăsăturilor lor neobișnuite. 

Pisicile sunt animale de companie extrem de populare și iubite de oameni din întreaga lume, iar unele dintre ele sunt cu adevărat remarcabile. Câteva dintre acestea au reușit să devină cele mai speciale pisici din lume, fiind recunoscute oficial în Cartea Recordurilor Guinness. Printre cele mai spectaculoase trăsături ce le-au adus această celebritate se numără cele mai lungi cozi și pisicile cele mai înalte din lume.

Un bărbat din Statele Unite ale Americii a avut norocul de a deține patru feline care au reușit să intre în Cartea Recordurilor. Aceste exemplare spectaculoase includ printre altele, pisica cu cea mai lungă coadă din lume și cea mai înaltă pisică de pe Pământ.

În Statele Unite ale Americii, medicul William John Powers se poate mândri cu patru dintre pisicile sale care și-au câștigat intrarea în Cartea Recordurilor. Altair, un motan din rasa Maine Coone cu blana cenușie fabuloasă, continuă să dețină recordul pentru cea mai lungă coadă la o pisică; lungimea acesteia măsurând în jur de 41 de centimetri. La vârsta de cinci ani, pisica din Michigan a fost inclusă în mod oficial în Cartea Recordurilor. Coada lui este mai lungă decât o coadă obișnuită cu mai mult de zece centimetri și are cam mărimea a trei iPhone-uri puse împreună. 

Și frații lui Altair au depășit recorduri, Cygnus, Arcturus și Fenir fiind și ei incluși la un moment dat în faimoasa Guiness Book. Stăpânul celor patru feline impresionante, doctorul William John Powers, crede că acest lucru se datorează atât geneticii, cât și unei diete speciale pe care a utilizat-o ca să le aducă la aceste dimensiuni ieșite din comun.

Pisicile cred că stăpânii sunt părinții lor. S-a dovedit științific

„Și fratele lui Altair, motanul Cygnus, a deținut inițial recordul pentru pisica domestică cu cea mai lungă coadă, așadar trăsăturile genetice au jucat și ele un rol important. Cu toate acestea, am avut patru pisici care au intrat în Cartea Recordurilor, așa că eu bănuiesc că și dieta pe care am conceput-o special pentru ele a contat destul de mult”, a mărturisit medicul, potrivit Daily Mail.

Cu toate că se bucură pentru recordurile celor patru motani, medicul susține că nu a făcut asta doar ca să aibă niște trofee în casă. În prezent, cele două pisici care au mai rămas cu el după incendiu, Fenrir și Altair, sunt folosite drept pisici terapeutice, care îi ajută pe pacienții cu HIV tratați de William John Powers.

„Atunci când a izbucnit focul, eu eram președintele unui centru de salvare a felinelor. Am vrut să continui să fac o muncă caritabilă cu ajutorul pisicilor. Este mai ușor să le dai oamenilor vești proaste despre starea lor de sănătate atunci când au alături de ele o pisică cu care se pot juca”, a adăugat el.

Cine sunt animalele care ar putea vedea spirite. Capacitatea patrupedelor de a percepe lumina UV i-a uimit pe cercetători