Sună SF dar va fi REALITATE. Planurile NEBUNE ale NASA pentru planeta VENUS
Cu toate că planeta Marte primește foarte multă atenție de ceva timp, asta nu înseamnă că oamenii de știință de la NASA nu au niciun plan pentru Venus. Aceștia se gândesc să construiască un oraș în norii planetei.
Marte este considerată cea mai bună opțiune când vine vorba de colonizarea altor planete din sistemul nostru solar. Se fac eforturi semnificative pentru a învăța cât mai multe lucruri despre Planeta Roșie și există persoane care se pregătesc intens pentru a păși pe solul neprimitor și pentru a înființa un avanpost al omenirii.
Totuși, planeta Venus este mult mai apropiată de Pământ, are diametrul similar, dar și densitate și compoziție chimică aproape identice. Ce ne oprește să vizităm întâi Venus și nu Marte? Condițiile atmosferice. Oamenii de știință au mai trimis, în trecut, sonde pe solul planetei Venus, însă acestea au fost distruse în mai puțin de două ore. Presiunea atmosferică este de 92 de ori mai mare decât cea înregistrată pe Terra, iar temperaturile ajung până la 462 de grade Celsius. Mai mult, activitatea vulcanică este foarte ridicată, iar atmosfera este formată, în mare parte, din dioxid de carbon, azot și are un strat noros, format din acid sulfuric.
În ciuda tuturor aceste aspecte, experții NASA cred că au găsit soluția perfectă pentru aceste probleme. Ei se gândesc să ...
Află planurile nebune ale NASA și vezi un clip video