Suma uriașă în euro descoperită asupra unui ucrainean care a vrut să intre în România
Peste 300.000 euro au fost descoperiţi de polițiștii de frontieră în geanta unui cetăţean ucrainean care voia să intre în România pe la Halmeu (Satu Mare). Banii, pe care bărbatul nu i-a declarat, au fost reţinuţi până la clarificarea situaţiei, a anunțat Poliția de Frontieră.
În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean ucrainean în vârstă de 32 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina. La controlul făcut în mijlocul de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit o geantă în care se afla suma de 319.650 euro, bani nedeclaraţi la frontieră, sune Poliția de Frontieră.
La verificări, şoferul a declarat că geanta îi aparţine, iar banii sunt ai lui. El a mai spus că voia să ajungă în Italia, de unde urma să cumpere mai multe maşini, pe care, mai apoi, să le ducă spre vânzare în Ucraina. Bărbatul nu a putut prezenta niciun document justificativ şi nici nu a declarat suma pe care o avea asupra sa conform legislaţiei în vigoare.
În acest caz, întreaga sumă de bani a fost reţinută până la clarificarea situaţiei, urmând să fie luate măsurile în consecinţă.