MENIU

Suma fabuloasă pentru care a fost vândută o lucrare veche de peste 1000 de ani

O pictură în cerneală cu o vechime de o mie de ani, realizată de unul dintre cei mai mari maeştri ai literaturii chineze, Su Shi, a fost adjudecată pentru suma de 52,5 milioane de euro (59,5 milioane de dolari) cu ocazia unei licitaţii desfăşurate la Hong Kong, a anunţat luni casa de licitaţii Christie's, potrivit AFP.

Pictura, cel mai scump articol vândut vreodată la o licitaţie din Asia de către Christie's, este ''unul dintre tablourile chinezeşti cele mai rare din lume'', a explicat Christie's.

Intitulată ''Lemn şi piatră'', pictura în cerneală pe hârtie reprezintă un arbore bătrân în formă de dragon cu ramurile desfrunzite şi un bolovan ascuţit aşezat la baza sa.

Documentul cu o lungime de 185,5 cm este ornat cu caligrafie şi poeme chinezeşti din secolul al XI-lea şi poartă peceţile celor 41 de colecţionari.

Su Shi, cunoscut şi sub numele de Su Dongpo, este una dintre figurile cele mai importante din istoria Chinei. Era un intelectual reputat, poet, pictor, caligraf şi om de stat.

''Numărul operelor care îi sunt atribuite cu certitudine este foarte mic, probabil două sau trei. Operele sale sunt extrem de rare'', a comentat Jonathan Stone, vicepreşedintele departamentului pentru artă asiatică de la Christie's.

În 2010, ''Dizhuming'', un rulou cu caligrafie chineză realizat de Huang Tingjian, discipolul lui Su Shi, s-a vândut cu 64 de milioane de dolari (56,4 de milioane de euro), cu ocazia unei licitaţii desfăşurate la Beijing.

În ultimii ani, cumpărătorii asiatici sunt foarte activi în cadrul licitaţiilor de la Hong Kong, cumpărând diamante, picturi, ceramică antică şi doborând record după record.

În septembrie, un triptic abstract de 10 metri lungime intitulat ''Iunie-Octombrie 1985'' şi realizat de Zao Wou-Ki, unul dintre pictorii cei mai căutaţi din secolul al XX-lea, a fost adjudecat pentru 65 de milioane de dolari la Honk Kong de către casa de licitaţii Sotheby's. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
China pictură licitaţie