Subprefectul de Timiș, Elena Popa, a murit de Covid
Subprefectul Elena Popa a murit, duminică dimineață, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, din Timișoara. Era internată cu Covid-19 încă din 28 decembrie și intubată de mai bine de o săptămână.
Elena Popa a ajuns la spital în 28 decembrie, după ce soțul ei fusese depistat cu Covid-19. A avut simptome încă de la început: febră și tuse seacă, și-a pierdut gustul și mirosul.
A stat mult timp la ASCAR, secție Covid-19 a Spitalului „Victor Babeș”, după care a fost transferată la unitatea de la Pădurea Verde, scrie tion.ro. A primit și plasmă, iar în urmă cu o săptămână și jumătate a fost intubată.
S-a stins după ce a luptat o lună cu boala, în dimineața de duminică, 31 ianuarie.
Elena Popa a fost numită subprefect de Timiș în ianuarie 2020. Venea de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, de unde lucra încă din 1999.
Mai multe articole despre:
elena popa
elena popa covid
subprefect timis
subprefect timis covid
simptome covid