Sub 50% din angajații din învățământ vor să se vaccineze anti-Covid. Precizări de la Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu a anunțat, vineri, că 168.000 din totalul celor 355.000 de angajați din sistemul naţional de învăţământ au anunțat că vor să se vaccineze împotriva noului coronavirus. 126.000 dintre aceștia ”lucrează nemijlocit” cu elevii şi studenţii, a precizat ministrul Educației.
Ministrul Educației a subliniat că cele 168.000 de persoane și-au anunțat intenția de a se vaccina în prima etapă și că ceilalți ”nu au respins vaccinarea”.
”Această decizie (de a se vaccina - n.red) a fost luată de către un număr de 168.000 de persoane din sistemul naţional de învăţământ. Pentru că acesta este numărul celor care au răspuns: da, dorim să ne vaccinăm în prima etapă. Toţi ceilalţi până la 355.000 nu sunt persoane care au respins vaccinarea. (...) Am încercat să facem o prioritizare la nivelul celor care şi-au declarat disponibilitatea pentru vaccinare din cei 168.000 de angajaţi - 126.000 sunt persoane pe care le-am identificat ca lucrând la interfaţa directă, nemijlocită, cu elevii şi studenţii. Sunt, spre exemplu, şi situaţii, este vorba despre grădiniţe, de şcoli speciale şi de alte astfel de situaţii în care am considerat că tot personalul interacţionează direct cu elevii, interacţionează direct cu copiii în cazul grădiniţelor cu copii care nu au obligativitatea de purta mască pe baza vârstei mici. Aceştia sunt o categorie prioritară”, a spus Cîmpeanu la un webinar dedicat personalului din învăţământ privind vaccinarea.
Ministrul Educației a mai transmis că are deplină încredere că cei care organizează campania de vaccinare vor identifica soluţia pentru imunizarea cu prioritate a personalului din învăţământ care lucrează nemijlocit cu elevii şi studenţii.
”Deci, înainte de data de 8 februarie, planificată pentru deschiderea şcolii, în situaţiile menţionate va începe o vaccinare prioritizată conform cu prioritatea pe care toată societatea românească spune că o acordă şcolii româneşti. Modalitatea tehnică prin care acest lucru se va face fără a afecta niciuna din programările făcute până acum sunt convins că va fi identificată şi procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie”, a adăugat Cîmpeanu, citat de Agerpres.