MENIU

SUA se retrag OFICIAL din OMS

SUA se retrag din OMS

Donald Trump a retras oficial SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Președintele SUA acuză OMS de modul în care a gestionat pandemia.Anunțul privind retragerea SUA din OMS a fost făcut de Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul SUA, pe Twitter. 

,,Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie", a anunțat senatorul.

Trump a amenințat de câteva luni că va retrage SUA din OMS dacă activitatea ei nu se îmbunătățește. Liderul de la Casa Albă a acuzat Organizația că promovează „dezinformarea" Chinei despre pandemie și i-a cerut să fie independentă. „Ne-au dat foarte multe sfaturi proaste”, a spus atunci Trump. Despre Administrația Chinei, Trump a spus că ar fi permis în mod deliberat răspândirea coronavirusului pentru a afecta economia țării sale.

În aprilie, SUA au anunțat că își suspendă finanțarea către OMS, descriind Organizația ca pe-o ,,marionetă” a Chinei. Liderul de la Casa Albă a precizat că țara sa plătește anual circa 450 de milioane de dolari, cea mai mare contribuție a unui membru.

Reamintim că Donald Trump a fost criticat la rândul său pentru modul în care a gestionat pandemia. Într-una din declarațiile sale oficiale, a sugerat ,,injectarea cu dezinfectat” și le-a recomandat americanilor să ,,stea la soare”.

Organizația Mondială a Sănătății a fost înființată pe 7 aprilie 1948 și, în prezent, are 193 de membri. 

Mai multe articole despre:
sua trump oms