MENIU

SUA: Nou caz de vindecare de virusul Ebola

Medicul american Rick Sacra, 51 de ani, infectat cu virusul Ebola în Liberia, unde lucra în cadrul unei organizații caritative creștine, s-a vindecat și a fost externat joi din spitalul în care a primit îngrijiri, relatează 7sur7.be, potrivit AGERPRES.

'Centrele federale de control și prevenire a bolilor (CDC) au declarat că sunt sănătos și fără urme ale virusului', a spus doctorul la o conferință de presă organizată la centrul medical din Nebraska (centrul Statelor Unite), unde a fost tratat în carantină după repatriere.

Vindecarea s-ar putea explica prin două transfuzii de plasmă sanguină de la colegul său de la organizația caritativă 'Samaritan's Purse', doctorul Kent Brantly, care s-a vindecat de infecție. Brantly s-a contaminat tot în Liberia, fiind transferat în Statele Unite.

În afara transfuziilor de sânge, Rick Sacra a fost supus și unui tratament experimental, despre care echipa medicală a spus doar că nu a fost cu serul ZMapp, administrat dr Brantly și infirmierei Nancy Writebol, și ea vindecată.

Mai multe articole despre:
SUA vindecare caz nou VIRUSUL EBOLA