SUA, la un pas de prăbușire - Criza datoriilor duce țara spre dezastru - Secretarul trezorerie, anunț devastator
Sunt tensiuni uriașe în America din cauza datoriilor tot mai mari! Secretarul Trezoreriei naționale, Janet Yellen, avertizează că cel mai puternic stat din lume ar putea fi lovit de o recesiune fără precedent, urmată de căderea afacerilor și de o criză a locurilor de muncă. Marți, cele două tabere din Congresul american s-au întâlnit să caute o soluție, însă nu au reușit să cadă de acord.
Yellen a spus la o adunare a bancherilor comunitari că criza economică şi financiară fără precedent va fi exacerbată de posibile perturbări ale operaţiunilor guvernului federal, inclusiv controlul traficului aerian, aplicarea legii, securitatea frontierelor şi apărarea naţională şi sistemele de telecomunicaţii.
Criza financiară care ar însoţi-o ar putea multiplica severitatea recesiunii, a spus ea în remarcile pregătite pentru eveniment, adăugând: ”Este foarte posibil să vedem că o serie de pieţe financiare se prăbuşesc - cu panică la nivel mondial care ar declanşează apeluri în marjă, panică şi vânzări de urgenţă ."
Yellen a declarat luni Congresului că Trezoreria se aşteaptă să poată plăti facturile guvernului SUA doar până la 1 iunie, fără o creştere a limitei datoriilor, exercitând presiuni asupra republicanilor din Congres şi Casei Albe, pentru a ajunge la un acord în zilele următoare.
Eşecul de a ajunge la un acord ar avea consecinţe economice şi financiare grave, a spus ea.
”Economia noastră s-ar afla dintr-o dată într-o furtună economică şi financiară fără precedent”, a spus ea, adăugând că 66 de milioane de beneficiari ai asigurărilor sociale şi milioane de veterani şi familii de militari vor rămâne probabil neplătiţi.
”Şocul rezultat asupra veniturilor ar putea duce la o recesiune care ar distruge multe locuri de muncă şi afaceri americane”, a spus ea.
Yellen a spus că blocajul cu privire la limita datoriei federale conduce deja la creşterea costurilor de împrumut şi amplifică povara datoriei ţării şi a îndemnat Congresul să evite ”politica celui de-al 11-lea ceas” folosită în privinţa plafonului datoriei în 2011, care a dus la prima retrogradare a ratingului de credit al SUA efectuată vreodată.
”Timpul se scurge. În fiecare zi în care Congresul nu acţionează, întâmpinăm costuri economice crescute care ar putea încetini economia SUA. Economia SUA atârnă în balanţă. Şi mijloacele de trai a milioane de americani. Nu există timp de pierdut. Congresul ar trebui să abordeze limita datoriei cât mai curând posibil”, a spus Yellen în declaraţii adresate Independent Community Bankers of America.