Decizia SURPRINZĂTOARE a SUA legată de importul de CARNE DE VITĂ. Nu s-a mai întâmplat de 16 de ani
Statele Unite sunt pe punctul de a permite din nou importurile de carne de vită din Europa, la 16 ani de la interzicerea acestora din cauza bolii vacii nebune, a anunțat marți secretarul american pentru agricultură, Tom Vilsack, relatează DPA.
Autoritățile americane vor inspecta operațiunile privind carnea de vită din Olanda și Irlanda în această lună și luna viitoare pentru a se asigura că nu există probleme privind siguranța alimentară, a spus oficialul american.
"Ne așteptăm și anticipăm ca, dacă nu vor fi probleme cu acele verificări, cele două țări să aibă acces la piețele noastre la scurt timp după", a afirmat Vilsack la Bruxelles, după o întâlnire cu comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș.
Olanda și Irlanda sunt statele care au ajuns cel mai departe în acest proces pe care SUA l-au instituit pentru a restabili comerțul de carne de vită cu Uniunea Europeană.
"Invităm și celelalte țări europene să facă același lucru pe care l-au făcut Olanda și Irlanda", a spus Vilsack.
Franța, Germania, Italia și Marea Britanie sunt principalii producători de carne de vită și de vițel din UE, potrivit Comisiei Europene. Blocul comunitar a produs aproximativ 7,9 milioane de tone de carne de vită în 2011, potrivit Executivului UE.
SUA au instituit interzicerea importurilor de carne de vită din UE în 1998 pentru a preveni răspândirea encefalopatiei spongiforme bovine, cunoscută ca boala vacii nebune, care a afectat Marea Britanie în anii '80 și '90.
Boala vacii nebune poate duce la oameni la o variantă mortală a bolii Creutzfeld-Jakob, o afecțiune degenerativă a creierului.
UE a criticat SUA pentru această interdicție, considerând-o nejustificată și prea extinsă. Washingtonul a decis în noiembrie să renunțe la interdicție.
SUA și UE negociază în prezent un acord important de liber schimb. Agricultura și siguranța alimentară sunt printre cele mai dificile aspecte, organizațiile de protecție a consumatorilor exprimându-și temerea că acordul ar putea duce la o relaxare a standardelor de protecție.