MENIU

STUDIU. Trai scump în România. Muncim ca să mâncăm şi să plătim întreţinerea

Muncim să mâncăm. Trist, dar adevărat. Românii au cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană, iar banii câștigați se duc în cea mai mare parte pe mâncare, datorii și pe întreținerea locuințelor. Situația este complet diferită în celelalte state europene, unde în general costurile cu alimentele nu depășesc în medie 15% din venituri.

În fiecare lună, cei mai mulți bani se duc pe mâncare (753 lei) și pe cheltuielile legate de locuință (680 lei), categorii care fac parte din cheltuielile lunare ale tuturor românilor. Cei care au credite sau datorii alocă pentru acestea un buget mediu lunar de 734 lei. De asemenea, un părinte cheltuiește, în medie, 398 lei lunar pentru creșterea copilului, arată studiul făcut de iSense Solutions.

Portofelul românilor se golește și pentru îmbrăcăminte / încălțăminte și îngrijire personală (285 lei, luând în considerare doar consumatorii care cheltuiesc bani lunar pentru această categorie de produse și servicii), economii / asigurări facultative (239 lei), transport personal / public (203 lei), investiții (161 lei), relaxare și dezvoltare personală (158 lei), animale de companie (112 lei) și donații / caritate (44 lei). 

Studiul a inclus un eșantion de 500 de respondenți, utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta 18-65 de ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în luna aprilie 2018, și sunt reprezentative la nivel urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/- 4,38%, la un nivel de încredere de 95%.