MENIU

Studiu: Schimbarea antimpurilor nu pare să aibă efect asupra evoluției pandemiei

Studiu: Schimbarea antimpurilor nu pare să aibă efect asupra evoluției pandemiei

Anotimpurile nu par să aibă impact asupra modului în care evoluează pandemia de COVID-19, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, anihilând astfel speranța că oamenii ar fi mai protejaţi vara, relatează AFP.

Anunțul a fost făcut chiar de purtătoarea de cuvânt a organizaţiei, în timpul unei conferinţe de presă virtuale. Ea a oferit exemplul celor mai afectate țări, Statele Unite, unde este vară și Brazilia, care traversează iarna, potrivit Agerpres.

"Se pare că există o idee persistentă potrivit căreia virusul este sezonier (...), însă cu toţii trebuie să reţinem că acesta este un virus nou şi, chiar dacă este vorba despre un virus respirator, care este în mod obişnuit sezonier, el se comportă în mod diferit", a insistat ea.

Referindu-se la "convingerea" că riscul de infecţie este mai mic în timpul verii, ea a reiterat: "Vara este o problemă. Acest virus iubeşte toate anotimpurile".

Cu toate acestea, impactul pandemiei ar putea fi mai puternic iarna, pentru că se suprapune perioadei gripale și practic prin crește presiunea asupra sistemelor de sănătate.

"Deci, încurajăm pe toată lumea să se vaccineze împotriva gripei", a sfătuit oficialul OMS.

Mai multe articole despre:
covid virus pandemie transmitere anotimpuri