MENIU

Studiu al OMS pentru a analiza eficiența a PATRU tratamente pentru COVID. Trei spitale din Capitală vor participa

Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” şi Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” vor fi incluse într-un studiu realizat de OMS în 40 de țări, prin care va fi analizată eficicența a patru scheme terapeutice diferite aplicate pacienților cu COVID-19.

„Studiul compară mai multe scheme terapeutice, multe dintre ele în uz în foarte multe ţări. Într-adevăr se introduce şi compararea cu aceste scheme considerate deja clasice, a preparatului aprobat de agenţia medicamentului din SUA, Remdesivir. Numărul de pacienţi nu este limitat, dar cu siguranţă va exista o distribuţie a pacienţilor care să fie trataţi cu cele 4 scheme terapeutice.
În niciun fel viaţa pacientului nu va fi pusă în pericol, pentru că nu se continuă cu o schemă dacă cumva situaţia pacientului se înrăutăţeşte şi are nevoie de altă abordare terapeutică”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, conducătorul studiului, potrivit unei agenții de presă.
Criteriile de includere sau excludere a pacienţilor în cazul acestui program ţin de vârstă, patologii asociate şi comorbidităţi, potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Militar.
Mai multe articole despre:
studiu alexandru rafila tratament covid