Studiu: 58% dintre firme spun că statul menține reglementări inutile și costisitoare
58% dintre companii consideră că statul menține numeroase reglementări inutile şi costisitoare, arată un studiu dat publicității de Camera de Comerț și Industrie.
Camera de Comerţ şi Industrie a României a lansat luni, 20 aprilie 2015, în cadrul unei conferinţe de presă, un studiu realizat în parteneriat cu Centrul Pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP) cu privire la percepţia mediului de afaceri asupra economiei.
Potrivit sodajului, peste 80% dintre firme reclamă legislaţia instabilă și nivelul ridicat al fiscalității, urmate de starea infrastructurii rutiere drept aspectele cu cel mai mare impact negativ asupra activităţii lor. 58% dintre companii consideră că statul menține numeroase reglementări inutile şi costisitoare. 63% dintre reprezentanţii companiilor cred că un factor puternic negativ asupra activităţii lor este reprezentat de corupţia din administraţie. De asemenea, un procent similar apreciază activitatea DNA. 87% dintre companii doresc să interacţioneze cu un singur organ de control, după model german, arată un comunicat al CCIR.
Tot ca soluţie este văzută şi măsura de reducerea CAS, mai ales de către companiile cu cifra de afaceri sub 1 milion Euro. De asemenea, firmele au indicat deschiderea mai mare a băncilor spre creditare (33%).
“Este important să existe un barometru al antreprenorilor în raport cu modul în care îşi desfăşoară afacerile. O încredere şi o motivaţie mai mare în acest mediu de afaceri pot creşte, ca o consecinţă firească, întreaga economiei a Românie,” a declarat în cadrul conferinței domnul George Popescu, director executiv CSOP.
Camera de Comerţ şi Industrie a României se bucură de un nivel ridicat de încredere în rândul oamenilor de afaceri chestionaţi în studiul realizat, cu un prag de încredere de 60%.
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion naţional reprezentativ de 500 de societăţi comerciale parcurgând toate tipurile de companii, care a acoperit toate judeţele ţării. Studiul se bucură de un nivel de încredere 95% şi a fost efectuat în perioada 12-26 martie 2015.