Studenţii cer revizuirea Legii Educației: Manifest pașnic, în fața Universității din București
Astăzi, începând cu ora 13:00, în fața Universității din București, va avea loc un Manifest pașnic unde sunt așteptați studenți și cadre didactice din toate Universitățile Bucureștene, cu scopul de a semna petiția prin care se solicită revizuirea Legii Educației Naționale pentru recâștigarea dreptului studenților de a participa în procesul de alegere a Rectorului în procentaj de 25 %.
Uniunea Studenților din România (USR) a anunţat, într-un comunicat de presă, că susţine revizuirea și amendarea în Parlament a Legii Educației Naționale 1/2011, lege prin care studenții au pierdut dreptul de a participa în procesul de alegere al Rectorului în procentaj de 25 %.
În consecință, USR se adresează Parlamentului României prin "Comisiile de Învățământ, Știință, Tineret și Sport" și nu în ultimul rând Ministerului Educației Naționale, printr-o campanie desfășurată în toate centrele universitare din țară, ce are ca scop mobilizarea studenților și a cadrelor didactice pentru susținerea procentajului de 25 % pentru studenți în alegerea Rectorului.
Atât în mediul online cât și in mediul offline, numeroși studenți și-au arătat susținerea față de campanie și totodată dorința de a participa la alegerea Rectorului cu ponderea de 25 %.