Străzi și gospodării inundate în orașul Nădlac după o ploaie torențială ce a ținut două ore
Străzile din oraşul Nădlac au fost inundate, duminică, în urma unei ploi torenţiale care a durat două ore, iar apa a ajuns şi în gospodării şi câteva locuinţe, pompierii intervenind cu motopompe pentru a-i ajuta pe localnici.
Primarul oraşului Nădlac, Ioan Mărginean, a declarat pentru AGERPRES că au căzut 80 de litri de precipitaţii pe metru pătrat.
"La aşa cantitate de apă căzută în doar două ore, sistemele de colectare a apei pluviale nu au făcut faţă. Străzile s-au inundat, apa a ajuns în câteva gospodării şi locuinţe. Avem sprijin de la pompieri, dar şi de la fermieri, care au venit cu utilaje să curăţăm canalele", a spus primarul.
Edilul a adăugat că apa a avut în jur de 30 de centimetri pe străzi şi în curţile oamenilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că "în urma fenomenelor meteo periculoase şi a incidenţei Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică, vreme rea şi ploi abundente din această după-amiază, pompierii militari arădeni au fost solicitaţi să intervină în sprijinul pompierilor voluntari nădlăcani, în cazul unei inundaţii produse în oraşul Nădlac".
Conform sursei citate, s-a acţionat cu opt motopompe pentru degajarea apei din mai multe gospodării.