Strategia cinică a Rusiei în războiul din Ucraina - Unde îi va convinge pe ucraineni să lupte alături de ruși
Rusia plănuiește mobilizarea forțată a ucrainenilor în regiunile ocupate din Zaporojie și Herson pentu a lupta alături de ruși în invazia începută acum aproape două luni.
Avertismentul vine de la serviciile de informații ucrainene, potrivit The Kyiv Independent. Direcția de Informații a Ministerului Ucrainean al Apărării susține că Rusia intenționează să facă intens mobilizări forțate în teritoriile ocupate și să trimită ucrainenii să lupte împotriva propriei țări.
„Aceasta este o încercare de a distruge Ucraina de către ucrainenii înșiși”, a anunțat Serviciul de informații a Ministerului ucrainean al Apărării pe contul de Telegram.
Astfel, Rusia ar urma să declanșeze o serie de „pseudo-referendumuri” pentru a putea declara „mobilizarea forțată”.
După organizarea acestor referendumuri, serviciul secret FSB al Federației Ruse îi va trimite în luptă pe localnicii ucraineni „mobilizați” în cele mai fierbinți părți ale frontului pentru a asalta pozițiile propriei țări, mai notează The Kyiv Independent.