MENIU

Strat de zăpadă de 150 cm! Ciclonul înghețat care se abate asupra României

<p>Un strat consistent de zăpadă se va depune &icirc;n zilele următoare</p>

Un ciclon format în Marea Mediterana va aduce precipitații abundente în România în următoarele zile. În acelasi timp, dinspre Europa Centrală vine o masă de aer rece. Asa că nu vor fi doar ploi, ci și ninsori, vânt puternic și temperaturi care vor cobori mult sub zero grade.

La munte vor predomina ninsorile ce vor fi abundente în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h, viscolind puternic zăpada.

La munte și în Moldova se va depune un strat de zapada, iar in alte zone va ploua abundent. Vor cădea 50 de litri pe metru patrat, o cantitate uriasa, cât e media pe toată luna aprilie.

Asemenea temperaturi scăzute, cu ninsori și îngheț, nu s-au mai înregistrat în luna aprilie din 1996, adică de 21 de ani. Aceste trei zile de iarnă autentică vin în condițiile în care stratul de zăpadăeste deja consistent în regiunile muntoase.

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă ajunge la 147 cm, iar la Vârful Omu se ridică la 85 cm, potrivit ANM. Zăpadă de jumătate de metru se înregistrează și la Călimani și Întorsura Buzăului.

Mai multe articole despre:
zăpadă strat de zăpadă