Străini intrați ILEGAL în țară, prinși la granița cu Bulgaria - VIDEO
Trei cetățeni palestinieni, doi sirieni și un cetățean din Eritreea care au trecut ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, cu intenţia de ajunge ulterior în ţări din vestul Europei, au fost prinși de polițiștii de frontieră constănțeni, potrivit realitateadeconstanta.net.
Polițiștii de frontieră aflați în dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au observat pe 21 august, în jurul orei 11.00, trei persoane în zona localității Esechioi, care nu își justificau prezența. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceștia sunt cetățeni palestinieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.
În aceeași zi, în jurul orei 14.00, lucrătorii din cadrul aceluiaşi sector au depistat într-un autoturism înmatriculat în Germania, un cetățean din Eritreea în vârstă de 23 de ani, care de asemenea a trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.
Și în zona Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au fost depistați doi cetățeni sirieni care au trecut ilegal frontiera de stat în România din ţara vecină.
Toate persoanele au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun., Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat.