Străin declarat indezirabil în România pentru 10 ani după legături cu organizații teroriste din Siria - Anunțul SRI
Serviciul Român de Informații a cerut declararea ca indezirabil a unui cetățean străin, acuzat de fapte care amenință securitatea națională a României.
SRI a cerut declararea ca indezirabil pe teritoriul României a unui cetățean, acuzat de fapte ce amenință securitatea națională, din cauza legăturilor cu organizații teroriste din Siria. Acesta a intrat în atenția SRi din 2021, fiind adept al ideologiei radicale promovate de organizaţii teroriste din Siria, cu care se află în legătură.
La propunerea SRI, Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin sentinţa nr. 2306/12.12.2022 declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetăţeanului străin D.A., pentru o perioadă de 10 ani.
D.A., beneficiar al unei forme de protecţie oferite de statul român, este acuzat de fapte care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, potrivit art.3 lit. i şi l din Legea nr. 51/1991 (republicată) privind securitatea naţională a României.
Acesta a intrat în atenţia Serviciului la începutul anului 2021, iar în urma măsurilor informativ-operative întreprinse s-a stabilit că respectivul este adept al ideologiei radicale promovate de organizaţii teroriste din Siria şi se află în legătură cu membri/adepţi ai acestora, având totodată cunoştinţe de utilizare a armamentului.
De asemenea, acesta a manifestat un interes crescut pentru accesarea de materiale foto-video cu execuţii şi luptători înarmaţi.
Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este pusă în aplicare cu sprijinul MAI - IGI, care va adopta măsurile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional a străinului.
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi.
În acest context, ţara noastră, în calitate de membru al ONU, şi-a asumat obligaţia:
- de a refuza şederea pe teritoriul naţional a acelora care finanţează, plănuiesc, sprijină sau comit acte de natură teroristă sau de a le oferi adăpost în acest sens;
- să îi împiedice pe cei care finanţează, plănuiesc, facilitează sau comit acte teroriste să folosească teritoriul României pentru aceste scopuri împotriva altor state sau cetăţenilor acestora.