Strada dă în clocot! Proteste masive în această duminică împotriva Guvernului PSD-ALDE
Marile sindicate și organizațiile non-guvernamentale își dau mâna pentru a protesta împotriva Guvernului PSD-ALDE, duminică, 26 noiembrie 2017, începând cu orele 18.00.
Protestatarii cer retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.
"39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului", se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Organizatorii protestului de amploare mai spun că România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010:
"Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO. Consecințele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunității politicienilor și a sărăciei".
În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliția de guvernare nesocotind sau ignorând fățiș opiniile și interesele legitime ale tuturor actorilor din societate:
- Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite;
- Singura preocupare permanentă a guvernării sunt “drepturile” infractorilor, și deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furați;
- Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil;
- România este astăzi în situația în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel național sau de sector. Ca urmare, angajații sunt din ce în ce mai puțin protejați, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona țărilor de la Estul Uniunii Europene;
- De la 1 ianuarie salariații sunt lăsați la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile, dar și pentru solidaritatea cu persoanele vulnerabile. De la 1 ianuarie, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de către salariați;
- Promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în explicații fantasmagorice despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente pentru oricine, mai puțin pentru decidenții politici;
- Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii;
- Bugetul pentru sănătate a scăzut, controlul politic a fost reinstaurat, iar drepturile pacienților sunt abuzate zilnic;
- Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare.
Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. "Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii", mai spun organizatorii:
Pentru toate acestea chemăm românii în stradă pentru o luptă pașnică a României cinstite cu hoția, autoritarismul și sărăcia.
Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose și a principalilor vinovați pentru actuala stare de fapt - domnii Dragnea și Tăriceanu - din funcțiile de președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, șansele românilor de a trăi într-o societate așezată și prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste și competență vor fi iremediabil distruse.
Acțiunea Civică Galați (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Aradul Civic (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Civica Iași (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Evoluție în Instituție (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Inițiativa Craiova (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Inițiativa România (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri- membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Institutul pentru Politici Publice (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Oradea Civică (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Rădăuțiul Civic (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
#Rezist Milano (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
#Rezist Zurich (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Ștafeta Steagului Uniunii Europene (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Valea Jiului Society (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
VedemJust (membră a rețelei naționale de grupuri civice Contract România)
Asociația Civică pentru Transparență și Implicare Craiova
Asociația Civică ProFest
Asociația România Vie
Centrul Român pentru Politici Europene
Corupția Ucide
Freedom House România
Geeks for Democracy
Grupul civic #Cuzavreadreptate Iaşi
Grupul civic #ActivAG Pitești
Grupul civic #Rezist Constanța
Grupul civic #Rezist Birmingham WMW
Grupul civic #Rezistăm și la Paris
Platforma România 100
#REZISTENȚA
Blocul Național Sindical (confederație sindicală reprezentativă la nivel național, care are în componență aprox. 320.000 de membri de sindicat, lucrători din companii private și din sectorul public. BNS este alcătuit din 34 de federații profesionale ce reprezintă drepturile și interesele lucrătorilor din 17 sectoare de activitate)
Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa (alcătuită din 41 de federații profesionale)