MENIU

Stolojan, îngrijorat de politicile fiscale pesediste. Cine crede că va fi președintele Senatului din 2023

Theodor Stolojan, fost premier al României

Nicolae Ciucă va fi președintele Senatului după 31 martie 2023, după ce se va face rotativa, a anunțat Theodor Stolojan la o altă televiziune. Declarația fostului premier vine în contextul în care se apropie cu pași repezi schimbarea de la palatul Victoria. Stolojan este îngrijorat de viziunea pe care o va aduce PSD la Guvern pentru că Marcel Ciolacu este un susținător al plafonării prețurilor și al măsurilor sociale. 

"Cred că va deveni preşedintele Senatului domnul Ciucă în momentul în care nu va mai fi prim-ministru", a afirmat Stolojan, într-un interviu la un post TV.

El a precizat, de asemenea, că: "Rotativa guvernamentală de anul viitor, pe mine mă îngrijorează dintr-un singur punct de vedere: din punctul de vedere că primul ministru va fi domnul Ciolacu cred, preşedintele PSD-ului, a cărui concepţie despre reforma fiscală o cunosc. Dânsul crede foarte mult în aceste măsuri (n.r. plafonare de preţuri, impozit progresiv, taxă de solidaritate) şi sigur că are un cuvânt hotărâtor în guvern, ca prim-ministru".