MENIU

Stenograme Vlasov: Am fost la Crin și am vorbit, mi-a promis că rezolvă, da' eu ştiu?

Stenograme Vlasov: Am fost la Crin și am vorbit, mi-a promis că rezolvă, da' eu ştiu?

Mihail Vlasov a încercat să obțină sprijinul lui Crin Antonescu, pe vremea când acesta era președinte al PNL, pentru proiectul de lege prin care Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) ar fi fost preluat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), pe care Vlasov o conducea, conform informațiilor care apar în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

O discuție cu Crin Antonescu a avut loc la sfârșitul unii februarie, în contextul demersurilor lui Vlasov pentru obținerea sprijinului liderilor principalelor formațiuni politice din Parlament, după depunerea proiectului legislativ la Senat. Concluziile întâlnirii dintre cei doi rezultă dintr-o convorbire telefonică pe care președintele CCIR a purtat-o pe 28 februarie cu un anume "Ovidiu":

"Vlasov: Aha! Auzi, ă...Vezi că mâine...Vorbește cu Crin, pentru că mâine se vede Crin cu el. Eu am fost la Crin acum, m-a sunat și m-a sunat la el, da?
Ovidiu: A, ai fost deja?
Vlasov: Am fost la Crin și-am vorbit, da.
Ovidiu: Îhâm. Îhâm.
Vlasov: Ă... I-am spus care-i problema: 'Dom'le, nu înțeleg ce se-ntâmplă!' Asta-i o...e o, e o... e o chestie a... A cui e chestia asta? Adică ... Ce înseamnă amânările, adică, când e să faci o chestie... Ce, fac pentru mine? Iau Registrul acasă, îl duc la mama? Ă... El vine înapoi acolo unde-i normal să vină. Și vine conform legii, e corect, e drept, e adevărat, e... Ce ...[înjură — n.n.]... să mai fac? De toată... A sărit toată lumea asta de la, de la, de la B1 și de la Evenimentu' și de la România Liberă... Eu am crezut că chestia asta e o, e o bilă albă pentru mine c-au sărit, da' văd că-i o bilă neagră. Că...ă...văd că... guvernu' zice că...se gândește.
Ovidiu: Hm...! Bine! Păi, ce...Ce pot să zic?
Vlasov: Da' poți și tu...Vorbe...
Ovidiu: Sigur!
Vlasov: Păi, vorbește și tu și spune: 'Bă, nu-i nicio problemă! Registrul ăsta a fost al nostru'. Ce-i atâta comen... Da' separat! Tu nu...că el a zis că mâine vorbește și o să vadă care-i situația.
Ovidiu: Da, da, da, da, da. Separat vorbesc.
Vlasov: Mi-a promis c-o... Mi-a promis că rezolvă, da' eu știu? În sensu' că-i... explică: 'Băi, ai argumente serioase?' Nu vrăjeală că dau ăștia la, la...la B1.
Ovidiu: Știu, știu, știu, știu, știu. Ok! Eu vorbesc astăzi. Cum am ieșit de la el, cum te sun.
Vlasov: Da, da' vorbește în sens... Și spune-i: 'Bă, da' i-ai promis! Da' e ok! Da' tre' să ne ținem și noi de cuvânt în general, nu?'
Ovidiu: Da, da, da, da, da, da".

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iași, fost președinte al CCIR, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, în 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat 'Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului'.

"Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiului Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", se arată în comunicat.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un dosar penal, în legătură cu exercitarea funcției de președinte al CCIR.