STENOGRAME. Vicepreședinte ANRE: Era în sevraj că le reduc tarifele de furnizare
Vicepreședintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu a urmărit, în schimbul asigurării unor facilități în desfășurarea activității producătorilor și distribuitorilor de energie electrică, prin exercitarea necorespunzătoare a funcției deținute, cooptarea firmelor agreate de el în contracte de furnizare echipamente sau efectuare de lucrări și, implicit, obținerea de avantaje materiale necuvenite pentru acestea, se arată în stenogramele DNA.
Informația apare în referatul prin care procurorii au solicitat Tribunalului București arestarea preventivă a vicepreședintelui ANRE Claudiu Dumbrăveanu și a unui director Enel, Florin Gugu, acuzați de fapte de corupție. În dosar este cercetat și Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International.
Prin decizia nr. 2/22.11.2012 a președintelui ANRE, Dumbrăveanu a fost delegat să exercite atribuțiile de coordonare, avizare, aprobare a activităților desfășurate de Direcția generală acces la rețea și autorizare în domeniul energiei electrice și Direcția generală piață de energie electrică, iar în acest context inculpatul și-a creat un cerc relațional compus din oameni de afaceri cu interese în domeniul energetic și din persoane cu funcții de conducere în cadrul firmelor producătoare și distribuitoare de energie electrică.
Potrivit procurorilor, din luna aprilie 2013, Dumbrăveanu a încercat să introducă firma Electroalfa International SRL, al cărei asociat este inculpatul Gheorghe Ciubotaru, în relații comerciale cu Enel, prin directorul Florin Gugu.
Demersurile inițiale au vizat cooptarea acestei firme drept copartener în proiectul Smart Meter, iar ulterior în intermedierea obținerii unor contracte de furnizare echipamente și efectuare de lucrări în beneficiul Enel de către furnizorul Electroalfa International.
"În iunie 2013, la nivelul ANRE existau discuții legate de reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%, aspect negativ pentru firmele furnizoare și distribuitoare, printre care și Enel. Urmare a unor discuții anterioare, la 18 iunie, Florin Gugu, director reglementare tarifare ENEL, i-a trimis un SMS inculpatului Dumbrăveanu: "Pot prietenii din Nord (Electroalfa are sediul la Botoșani — n.n.) să vină vineri la Mihalache (Bd. Ion Mihalache — sediul ENEL — n.n.) ora 10 să identificăm ce echipamente au disponibile?", se spune în document.
O zi mai târziu, Claudiu Dumbrăveanu l-a contactat telefonic pe Gheorghe Ciubotaru, transmițându-i invitația de la Enel, conversația relevând interesul material personal al vicepreședintelui ANRE în încheierea unor contracte de către Electroalfa:
"C.G: Să spună ce echipamente putem face noi.
D.C: Da. Să convină ce putem face noi în perspectiva colaborării.
C.G: Da, da, da.
D.C: Adică voi, nu noi. Pardon!
C.G: Noi, românii.
D.C: Da, noi, românii! (...)
C.G: Și alte produse, nu?
D.C: Da. Se pune problema să conveniți cu ei și alte treburi, pe lângă treaba aia! Adică..."
La 20 iunie 2013 a avut loc o întâlnire în incinta unui hotel din București între cei doi, iar din discuțiile purtate a rezultat că vicepreședintele ANRE a condiționat reprezentantului Enel reducerea procentului de micșorare a tarifelor de la — 6% la—1,3% de încredințarea firmei Electroalfa a unor contracte ori de efectuarea unor achiziții.
D.C: Orice produs să cumpere... cu care poți să... el e cu altă afacere. Și cu întrerupătoare, și cu... trebuia el să... Era în sevraj (Florin Gugu de la Enel) că eu vreau să le reduc tarifele de furnizare.
C.G: Da.
D.C: Deodată și-a adus aminte, că asta mi-a spus-o alaltăteri, când le-am spus că le reduc tarifele. Deodată și-a adus aminte. Acesta e mesajul pe care mi l-a transmis alaltăieri. Uite. Uite-l aici.
C.G: Trebuia să vândă...
D.C: L-am chemat și i-am zis să... (râde) în funcție de ce rezultat. Mă mai gândesc... Mâine știe, că a fost azi la el special (posibil la cineva din conducerea Enel). A rămas să confirme mâine."
Anchetatorii arată că în baza referatelor întocmite de Direcția aflată sub coordonarea lui Claudiu Dumbrăveanu, la 21 iunie 2013 a avut loc ședința Comitetului de Reglementare al ANRE, în care acesta avea calitatea de membru, cu drept de vot, fiind aprobate în unanimitate propunerile de reducere cu numai 1,3% a tarifelor de furnizare a energiei electrice în loc de 6%.
În aceeași zi, după încheierea ședinței, vicepreședintele ANRE l-a contactat telefonic pe Florin Gugu, acesta ținând să-i comunice că, în urma întâlnirii cu reprezentanții Electroalfa, "sunt pe drumul cel bun".
"G.F: Deci, ei sunt... o să schimbe niște liste cu ce au ei și o să ne dea nouă și ăștia ai noștri o să dea o listă cu ce au nevoie urgentă, criticități, astfel încât să poată să se ia, chiar dacă prețul e un pic mai mare decât prețul pieței, fiindcă oamenii au recunoscut că ei, ca retaileri, nu sunt performanți ca prețuri.
D.C: Aha, am înțeles. (...)
G.F: Se analizează toate astea. Eu zic că sunt pe drumul cel bun. Cel puțin până acum.
D.C: Aha. Florin, hai să-ți zic care a fost rezultatul la ordin.
G.F: Așa.
D.C: Până la final, pe scurt, o să fie o reducere de tarif de 1,3% pe timp de 12 luni... S-a aprobat așa. A fost greu să nu... să blochez tot (...)
D.C: Zic eu că a ieșit...
G.F: Da, nu... E ok. 1,3% nu e foarte impactant. Bine."
De asemenea, în referat se menționează că, la 20 septembrie 2013, într-o discuție purtată de Gugu cu Dumbrăveanu, acesta din urmă îi comunică faptul că va găsi o modalitate de a rezolva problema, cea cu recunoașterea investițiilor, după toate probabilitățile. Directorul Enel a replicat: "Sărut mâna! Sărut mâna! Da! Ar fi o gură de oxigen pentru noi, ăștia...".
"În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Dumbrăveanu a continuat să acorde sprijin către Enel, în varii modalități, în baza înțelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electroalfa Intenational. Astfel, spre exemplu, la 2.10.2013, Claudiu Dumbrăveanu l-a contactat pe Florin Gugu, căruia i-a comunicat că: "Am aprobat ăla. Am pus acolo semnul egal așa cum ați vrut. Mai era o treabă pe care am intervenit... am mai dres busuiocul... vă lăsase spor de eficiență din CPT 25%... și atâta am mai tras, ca pe joasă să fie 50%". Reacția lui Florin Gugu a fost: "A, super!"", au mai subliniat în document procurorii.