MENIU

Stela Popescu a murit. Faţa nevăzută a Stelei Popescu. Ce pasiune ascunsă avea

Stela Popescu a murit. Actriţa Stela Popescu, în vârstă de 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, în locuinţa sa. Fiica adoptivă a acesteia a sunat la 112, iar la sosirea echipajelor SMURD actriţa era decedată. Stela Popescu a murit. Galeria Foto.

Stela Popescu a murit. Poliţia Capitalei a a anunţat că a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor, în condiţiile în care actriţa a fost găsită decedată în locuinţă. Dosarul penal a fost deschis de către Serviciul Omoruri.

Trupul neînsufleţit al actriţei va fi depus vineri la Teatrul Constantin Tănase, iar înmormântarea va avea loc la Cernica, duminică.

Puțină lume știe că Stela Popescu a fost îndrăgostită de sport și chiar a arbitrat un meci de fotbal, la Petroșani, în urmă cu 35 de ani.

Actrița a fost prezentă la inaugurarea stadionului Jiul, alături de Ștefan Bănică și de Vasilica Tastaman, prima soție a lui Emerich Ienei. A fost un meci între vedete (au mai participat actorii Puiu Călinescu și Horia Căciulescu) și fostele glorii de la Jiul, scrie ProSport. Stela Popescu a murit

Cum s-a pozat Stela Popescu în mijlocul jucătorilor, în Galeria Foto.

Mai multe articole despre:
Stela Popescu a murit stela popescu arbitru