Stdiu ALARMANT: Măsurile de distanțare socială ar putea continua până în 2022
Măsurile de distanțare socială ar putea fi necesare până în 2022, au stabilit oamenii de știință. Ei spun că noul coronavirus este posibil să apară și în anii următori, relatează Realitatea PLUS.
Unul dintre scenariile prezentate de cercetători arată o reapariție a virusului în 2025, în absența unui vaccin sau a unui tratament eficient. Profesorii de la Universitatea Harvard precizează că estimarea potrivit căreia pandemia va lua sfârşit în vara anului 2020 ar putea fi insuficient argumentată.
"Dacă vom avea succes, atunci vom ține la distanță persoanele suspecte de infectare. Dacă oprim distanțarea socială după patru, opt sau 12 săptămâni, vor fi destui receptori și am putea să vedem din nou o creștere a numărului celor infectați. Asta va duce desigur la reintroducerea distanțării sociale. Dorința noastră este ca oamenii să devină autoimuni, în absența unui vaccin sau în eventualitatea unor altfel de intervenții", a declarat Yonatan Grad, profesor la Universitatea Harvard.