MENIU

Statistică. Bucureștiul are 4 pensionari la 10 salariați. Care este județul cu record de pensionari raportat la numărul de angajați

România are peste 5 milioane de pensionari. Foto/Arhivă

Conform statisticii, în Ilfov, avem 4 pensionari la 10 salariaţi, în vreme ce în Teleorman sunt 16 pensionari la 10 salariaṭi. De asemenea, în Giurgiu găsim 15 pensionari la 10 salariați iar în Botoșani și Vaslui, câte 14 pensionari la 10 salariați. 

Numărul mediu de pensionari a fost în trimestrul al doilea de 5,08 milioane de persoane, arată datele INS publicate luni dimineața, iar pensia medie a fost de 1661 lei. Chiar dacă a crescut cu 0,7% faṭă de trimestrul precedent, raportul dintre pensia medie și salariul net a scăzut la 53,2% (comparativ cu 54,6% în trimestrul precedent), mai arată datele INS. Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, cu mari variații în funcție de județ. În Ilfov, avem 4 pensionari la 10 salariaţi, în vreme ce în Teleorman sunt 16 pensionari la 10 salariaṭi. De asemenea, în Giurgiu găsim 15 pensionari la 10 salariați iar în Botoșani și Vaslui, câte 14 pensionari la 10 salariați.
 
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 850 de lei (1272 lei în judeţul Botoṣani, 1279 lei în judeṭul Giurgiu, 1298 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2122 lei în judeṭul Hunedoara, 2024 lei în Municipiul Bucureşti).
 

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul II 2021, a fost de 932.000 persoane, din care:
- 792.600 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul pensionarilor din această categorie;
- 134.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,9% din totalul acestora;
- 4,.600 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,5% din totalul acestei categorii.