MENIU

Statele Unite, MESAJ emoționant către poporul rus după ce Putin a anunțat ofensiva finală în Ucraina

Statele Unite, MESAJ emoționant către poporul rus după ce Putin a anunțat ofensiva finală în Ucraina

Mesaj emoționant către poporul rus transmis de Statele Unite după ce Vladimir Putin a anunțat ofensiva finală. 

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, le transmite cetățenilor Rusiei că „nu merită” un război împotriva vecinilor săi ucraineni şi îi asigură că nimeni nu a încercat „să pună în pericol” securitatea poporului rus. 

Mesajul, postat în a treia zi a invaziei asupra Ucrainei, ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin, a fost publicat în engleză şi rusă, însoţit de un text scris şi cu emblema Departamentului american de Stat vizibilă.

 

„Poporului rus: meritaţi să trăiţi în securitate şi demnitate, la fel ca toată lumea, oriunde. Nimeni nu încearcă să vă pună acest lucru în pericol. Nu meritaţi un război zadarnic cu vecinii voştri, cu prietenii voştri şi familiile în Ucraina. Poporul ucrainean merită să trăiască în pace, la fel ca voi”, a transmis Antony Blinken în mesajul video. 

Mesajul a fost prezentat şi de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a menționat încă ceva: „Un mesaj către poporul rus: noi nu vă facem responsabili pentru acţiunile guvernului vostru”, potrivit AFP, relatează Agerpres.

Mesajul Washingtonului vine după ce Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva asupra Ucrainei, acuzând această ţară că a respins reluarea negocierilor, replica Kievului fiind că oferta de negociere a Moscovei a fost un ultimatum.

Într-un lung discurs susţinut joi înaintea anunţării ofensivei, preşedintele Vladimir Putin a spus printre altele că „Rusia nu se poate simţi în securitate, dezvolta, exista cu o ameninţare permanentă care emană din teritoriul Ucrainei” și a acuzat guvernul de la Kiev de abuzuri asupra rusofonilor din estul separatist al Ucrainei şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.