MENIU

Statele Unite încheie o lună foarte dificilă de luptă împotriva SARS-CoV-2. Florida și Texas, printre cele mai afectate regiuni

coronavirus america

Numărul infecțiilor de CoVID-19 s-a dublat în cel puțin 10 state americane în luna iunie, printre acestea fiind Florida și Texas, arată o analiză Reuters, pe care agenția de presă a publicat-o marți. Arizona a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de cazuri, cifra crescând cu 294% într-o lună, statul din sud-vestul SUA fiind urmat de Carolina de Sud și Arkansas.

Conform Hotnews, cazurile au crescut simțitor în Alabama, Nevada, Carolina de Nord, Oklahoma și Utah. Mai multe state însă nu au raportat încă numărul de cazuri până marți, astfel că statistica s-ar putea să cuprindă cifră ciar mai alarmante.

În timp ce Canada, țările europene și din Asia par să fi trecut peste partea cea mai severă a pandemiei, Statele Unite continuă să înregistreze creșteri zilnice majore în numărul de cazuri. O reacție puternică a autorităților, măsuri de carantină stricte și purtarea obligatorie a măștilor în public au ajutat statele din Europa și Asia să controleze răspândirea pandemiei, însă în Statele Unite purtarea măștilor a devenit un subiect politic controversat și multe state au ridicat carantina și permis redeschiderea afacerilor, fără să îndeplinească indicatorii stabiliți de executiv pentru asigurarea sănătății publice.

În ultima săptămână, 21 de state americane au raportat o rată a testării pozitive pentru coronavirus de peste 5%, considerat de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind îngrijorător. Arizona are cea mai ridicată rată din țară, de 24%, iar numărul de cazuri a crescut în luna iunie cu mai puțin de 10% în doar patru state: New York, Massachusetts, Connecticut și New Jersey. New York, odată epicentrul epidemiei în Statele Unite și la nivelul mondial, a avut o creștere de doar 6% a numărului de cazuri în luna iunie - cea mai mică din țară, se mai arată în radiografia Reuters.

Mai multe articole despre:
sua coronavirus SUA