MENIU

Starea de urgenţă din Republica Moldova, prelungită cu încă 60 de zile! Dezbateri aprinse în Parlamentul de la Chișinău

Steag Republica Moldova

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, joi, cu majoritate de voturi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării cu încă 60 de zile, începând cu 4 februarie, măsura fiind propusă de Comisia pentru Situaţii Excepţionale. Chișinăul a declarat pentru prima dată stare de urgență la nivelul întregii țări după războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, pe 24 februarie 2022. 

Decizia a fost adoptată cu 60 de voturi pentru şi unul împotrivă, relateazĂ Agerpres, care citează portalul Newsmaker.md.

Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor a părăsit sala de şedinţe înainte de a examina prelungirea stării de urgenţă, în timp ce, înaintea şedinţei, reprezentanţii Partidului Şor au anunţat că vor boicota reuniunea.

"Ce ne aduce această stare de urgenţă? Nu vedem de ce să o prelungim. Grupul nostru este împotriva acestei discuţii şi plecăm din sala de şedinţă în semn de protest", a declarat comunistul Oleg Reidman, în timp ce la tribuna parlamentului se afla premierul Natalia Gavriliţă.

De partea cealaltă, şefa guvernului le-a explicat parlamentarilor că starea de urgenţă le permite autorităţilor să intervină rapid.

"Sunt mulţi care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgenţă şi prelungirea ei dacă oamenii nu simt că sunt în stare de urgenţă. Eu îmi doresc ca să nu simţim niciodată că suntem în stare de urgenţă. Dacă oamenii nu simt starea de urgenţă, înseamnă că ne-a reuşit. Abordarea noastră a fost una corectă", a spus Gavriliţă.

"Până când nu e târziu, mai aveţi o şansă de a aduce Moldova într-o situaţie normală. Dar cu fiecare prelungire a stării de urgenţă, posibilitatea este tot mai mică\", a opinat deputatul neafiliat Gaik Vartanean.

j"Trebuie să înţelegem contextul deciziei, avem un război la hotar. (...) Noi avem nevoie să luăm decizii repede. Să se poată interveni când este o criză\", a afirmat la rândul său parlamentarul Lilian Carp din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare.

Ultima dată, parlamentul de la Chişinău a votat în decembrie prelungirea stării de urgenţă cu 60 de zile, aminteşte portalul citat.

Mai multe articole despre:
starea de urgenta republica molodova