MENIU

Stadionul Steaua a început să fie demolat. Cum arată!

Stadionul Steaua, in urma cu trei luni. Foto: Cristian Otopeanu

Stadionul Steaua, acum. Foto: as47.ro

Stadionul Steaua, acum. Foto: as47.ro

Stadionul Steaua, acum. Foto: as47.ro

Stadionul Steaua

Stadionul Steaua

Stadionul Steaua a început să fie demolat. Lucrările au început cu dezasamblarea instalației de nocturnă.

Stadionul Steaua, inaugurat în 1974, a început să fie demolat, pentru a face loc unei arene moderne, de 30.000 de locuri, în vederea Campionatului European de Fotbal din 2020, pe care îl va găzdui Bucureștiul.

Mai multe utilaje au fost aduse în Complexul Sportiv Ghencea pentru procesul de demolare. Deocamdată, se demontează instalația de nocturnă, care îi aparține lui Gigi Becali. Nocturna a fost montată pe stadionul Steaua în 1991.

Imaginile au fost realizate de Asociația Suporterilor Steliști.

În luna martie, site-ul realitatea.net a primit acceptul Clubului Sportiv al Armatei Steaua și a realizat ultimele imagini filmate cu legendara arenă din Bulevardul Ghencea.

VEZI AICI REPORTAJUL CU STADIONUL STEAUA, ÎNAINTE DE DEMOLARE!

Acum trei ani, adică pe 22 martie 2015, s-a disputat ultimul joc oficial pe stadionul Steaua. Este vorba despre partida FCSB / Steaua - Viitorul 4-1.

Din acel moment, echipa lui Gigi Becali a disputat meciurile de pe teren propriu pe Arena Naţională.