MENIU

SRI i-a interceptat pe Geoană şi Vântu, înaintea prezidenţialelor din 2009! Un general aruncă bomba

SRI cu muniția pe Geoană

Noi detalii în scandalul alegerilor prezidențiale din 2009: generalul Dumitru Iliescu, care a condus SPP-ul în anii 1990, dezvăluie că SRI i-a interceptat pe Mircea Geoană şi pe afaceristul Sorin Ovidiu Vântu înainte de scrutinul decisiv.

Fostul director al Serviciului Român de Protecție și Pază, Dumitru Iliescu, face dezvăluiri șocante pe pagina sa de Facebook. Cel care a condus SPP-ul între 1990 și 1996 susţine că, înaintea prezidenţialelor din 2009, SRI i-a interceptat pe Mircea Geoană şi pe afaceristul Sorin Ovidiu Vântu.

„Am postat pe Facebook, Vineri 14 Iulie 2017, unele consideratii privind implicarea serviciilor secrete in jocul politic si in actul de justitie. Au fost numeroase persoane care au acuzat ca tardiva interventia mea, iar altele au formulat acuze intr-un limbaj care, in orice caz, nu le onoreaza. Nu ma deranjaza opiniile divergente. Daca vrem sa traim intr-o societate democratica trebuie sa le acceptam indiferent daca convin sau nu. Nu suntem identici si nu trebuie sa gandim toti la fel, dar putem sa ne respectam, chiar daca avem opinii separate. Interventia mea a aparut acum nu pentru a-l apara pe Domnul Dragnea, ci pe toti cei care sunt victime ale sistemului mafiot, pentru ca abuzurile au capatat o asemenea dimensiune, altereaza in asa masura democratia in Romania, incat nu mai pot fi tolerate.

Ca urmare am hotarat sa aduc in atentia Dvs. o parte din actiunile nocive, organizate si desfasurate de serviciile secrete, pentru preluarea si mentinerea puterii cu orice pret, intr-un total dispret fata de vointa poporului roman. Am prezentat Comisiei de ancheta parlamentara a alegerilor din 2009, faptul ca, dupa alegerile generale din 2008, a fost o adevarata batalie intre cele doua formatiuni politice PSD si PDL pentru adjudecarea portofoliului de la interne. In final el a fost repartizat PSD, dar Domnul Basescu nu a fost deloc multumit.

Persoane din conducerea SRI au intervenit si au reusit sa aduca in fruntea acestui minister pe Gabriel Oprea, o persoana foarte apropiata lor. Oprea a speculat faptul ca Domnul Geoana era plecat, pentru cateva zile, in SUA si dupa o discutie avuta cu Domnul Basescu, a facut propuneri Domnului Boc, pentru incadrarea functiilor de conducere din minister, fara avizul BPN al PSD, asa cum era prevazut in protocolul semnat de cele doua formatiuni politice. Practic portofoliul de la interne intra in slujba Presedintelui Romaniei, prin actiuni subterane derulate de serviciile secrete.

De la Oprea la Dragnea şi Nica

L-am apelat pe Mircea Geoana si l-am informat despre aceasta manevra. Presedintele PSD s-a opus cu fermitate la numirea pe functii a persoanelor desemnate de Oprea, care pana la urma a parasit functia de ministru, dar si formatiunea politica pe care o tradase. In aceste conditii, conducerea PSD l-a desemnat pe Domnul Dragnea, care spre deosebire de Oprea, a preferat sa paraseasca functia, decat sa tradeze partidul, episod pe care l-am prezentat in mesajul anterior. Dupa o analiza serioasa, conducerea partidului a inaintat propunera cu Domnul Dan Nica pentru portofoliul de la interne.

Operaţiuni SRI anti-PSD

Am avut informatii ca nici Domnul Nica nu va ramane mult la conducerea acestui minister, iar cu o luna inainte de demiterea acestuia am avut confirmarea actiunii de rupere a aliantei. Domnul Basescu dorea acest minister cu orice pret, el jucand un rol esential in pregatirea si derularea alegerilor prezidentiale. I-am informat imediat pe domnii Nica si Geoana, pentru a lua masurile necesare. Concomitent cu aceasta operatiune se derulau si alte actiuni, organizate de conducerea SRI, impotriva persoanelor cu functii importante in PSD. Fusesem informat ca se daduse ordin ca acestea sa fie monitorizate permanent, iar informatiile obtinute erau furnizate adversarilor politici, care veneau imediat cu contramasuri la actiunile planificate de PSD.

Si Domnul Cosmin Gusa a confirmat aceste aspecte in cadrul comisiei parlamentare. Cu cateva luni inainte de alegeri Domnul Geoana i-a facut o vizita lui Sorin Ovidiu Vantu, care se afla in Delta Dunarii. Intalnirea dintre cei doi a fost monitorizata de SRI. Domnul Geoana era monitorizat ilegal. Nu stiu insa daca, pentru Sorin Ovidiu Vantu, aveau mandat eliberat de judecator. In aceeasi zi am fost informat despre aceasta actiune ilegala a SRI, fiindu-mi furnizate si elemente din continutul discutiilor. Cand Domnul Geoana a revenit in Bucuresti l-am informat despre faptul ca dialogul cu Vantu fusese inregistrat de SRI si l-am convins in momentul in care i-am spus ce au discutat.

Telefoane speciale şi instalaţie de bruiaj

Avand certitudinea actiunilor intreprinse impotriva conducerii PSD, am comandat un sistem de comunicare codat(telefoane mobile codate), functional pe retelele operatorilor de telefonie mobila. Aparatele au fost distribuite celor mai importante persoane din conducerea partidului, convorbirile dintre persoanele respective fiind sigure, avand in vedere ca nu puteau fi decriptate discutiile. De asemenea am comandat o instalatie de bruiaj foarte performanta, care era pusa in functiune cand aveau loc sedinte ale conducerii partidului si in acest mod am limitat semnificativ scurgerile de informatii catre SRI si implicit catre adversarii politici.

Conducerea SRI şi acoliţii acesteia

Nu doresc sa fiu inteles gresit. Consider vitale serviciile secrete pentru existenta si functionarea corespunzatoare a statului roman. Majoritatea covarsitoare a cadrelor acestor institutii sunt oameni onesti, buni specialisti, care isi sacrifica viata personala, a familiilor, pentru indeplinirea atributiilor functionale in mod corespunzator, in conditii dificile si cu o retributie care nu este, nici pe departe, pe masura eforturilor pe care le depun. Atunci cand ma refer la institutie nu pe ei ii am in vedere, ci pe cei din conducerea institutiei si acolitii acestora, cei care se cred deasupra legii, care manifesta un dispret total fata de cei care ii platesc si le asigura fondurile necesare functionarii. In orice societate democratica serviciile secrete interfereaza cu politicul, dar intre anumite limite. Depasirea acestora altereaza grav democratia, asa cum de fapt se intampla la noi si trebuie sa ne unim eforturile pentru a le repune in limitele legale, constitutionale. V-am prezentat in acest mesaj, impulsionat fiind mai ales de cei care m-au criticat, doar o mica parte a actiunilor ilicite ale serviciilor secrete, multe dintre ele nefiind mentionate pentru ca se afla sub incidenta legilor sigurantei nationale si nu pot fi expuse in acest cadru. Prezentarea lor ar necesita un volum de 400-500 pagini, dar spre regretul meu nu le pot pune decat la dispozitia organelor abilitate ale statului, in conditiile legii. Sper, ca factorii de decizie politică să părăsească starea de sever handicap vizual şi auditiv şi să intervină hotărât pentru a pune lucrurile în ordine lor firească...”, a scris Dumitru Iliescu.