MENIU

SRI cumpără mii de măsti de gaze pentru angajați, în eventualitatea unui atac cu substanțe toxice

SRI

Serviciul Român de Informații vrea să cumpere mii de măști de gaze, destinate protecției în cazul unor atacuri cu substanțe toxice. Licitația a fost lansată recent de instituție, prin una din unitățile din Capitală. Valoarea contractului se ridică la aproape 1,7 milioane de euro. 

Serviciul Român de Informații (SRI), prin UM 0929 București, vrea să cumpere măști contra gazelor, pentru asigurarea protecției respiratorii a cadrelor sale militare în situații de criză, în eventualitatea unor atacuri cu substanțe toxice de luptă. Astfel, instituția intenționează să încheie un acord-cadru pe 4 ani pentru a achiziționa între 5.500 și 8.230 de măști de gaze, valoarea totală a achiziției fiind estimată la circa 1,68 milioane euro plus TVA, scrie profit.ro.

Scopul este „asigurarea protecției respiratorii în situații de criză, respectiv pe perioada evacuării cadrelor militare din zonele contaminate cu substanțe toxice de luptă”, se arată în documentația de atribuire. Măștile trebuie să fie făcute din materiale bazate pe cauciuc, silicon sau echivalent și să nu permită penetrarea în contact cu substanțe toxice. Un set va fi compus din mască, 2 cartușe filtrante și o geantă port-mască.

 

Mai multe articole despre:
sri masca de gaze