MENIU

SRI a oferit detalii despre plicurile suspecte de la Ambasada Ucrainei din București

Serviciul Român de Informații a oferit, marți după-amiază, detalii în legătură cu intervenția pe care geniștii instituției au avut-o la Ambasada Ucrainei din București, după anunțul privind primirea unor plicuri suspecte.

Alerta s-a dat la ora 10:50, iar echipele pirotehnice ale Serviciului Român de Informații au fost solicitate la sediul Ambasadei Ucrainei în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, întrucât au fost primite plicuri care au fost considerate suspecte.

 

Specialiștii SRI au pus în aplicare procedurile specifice iar în urma controlului preliminar, acestea au fost ridicate și transportate în siguranță. După primele verificări,  s a constatat că plicurile nu conțin material exploziv, a transmis SRI printr-un comunicat.

 

Potrivit procedurii, acestea vor fi analizate în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente.

 

În prezent, SRI colaborează cu celelalte instituții abilitate, iar la finalul investigațiilor vor fi oferite detalii alte detalii.