SRI a desecretizat și publicat toate documentele despre Revoluția din 1989 - Dosarul poate fi consultat online
Eduard Hellvig, directorul SRI anunţă joi că a desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989
”În 2015, primul an al mandatului meu, le transmiteam ofiţerilor SRI faptul că este obligatoriu ca cei care vin să slujească această naţiune trebuie să înţeleagă cât de greu s-au câştigat libertatea şi democraţia. Pentru noi ca organizaţie şi pentru mine ca director al ei în ultimii aproape opt ani, căutarea nu s-a oprit nicio clipă. Pentru că eu cred în continuare, cu tărie, în valoarea memoriei colective, peste generaţii. Înţelegerea preţului pe care unii oameni l-au plătit pentru aceste idealuri nu se poate realiza însă complet în absenţa unui concept-cheie: adevărul! Şi mă refer aici, în primul rând, la adevărul privitor la evenimentele sângeroase din 1989”, spune Hellvig în declaraţie.
DOSARUL POATE FI CONSULTAT AICI.
Directorul SRI arată că, din păcate, sute de familii încă aşteaptă răspunsuri, sute de victime încă îşi aşteaptă liniştea, iar milioane de români încă aşteaptă acest adevăr pentru a închide o dată pentru totdeauna unul din capitolele cele mai criminale ale comunismului românesc.
”Adevărul nu are un început sau un final. Tot aşa cum el nu aparţine cuiva anume. Noi toţi, însă, suntem responsabili pentru rezultatul lui deplin, iar acela va fi istorie. Avem, astfel, obligaţia de a-l căuta continuu, cu toată energia. Astăzi, SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers naţional. Am desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989”, anunţă oficialul.
”Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informaţie adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture şi să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Şi nu doar comunismul, pentru că şi fosta Securitate a avut o contribuţie importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanţilor anticomunişti din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist şi a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informaţii dedicat apărării cetăţenilor”, mai afirmă Eduard Hellvig.
Potrivit directorului SRI, ”eroii pe care îi comemorăm astăzi, 22 decembrie, merită adevărul”.
”Pentru că ei nu au luptat pentru idei abstracte sau pentru diferitele linii politice. În fapt, eroii nu au ideologie. Dar au avut idealuri, iar unul dintre ele era adevărul. Tineri, civili sau militari, oameni nevinovaţi care au pierit în sângeroasele zile ale lui Decembrie 1989 sunt sigur că s-au regăsit în acelaşi rai al oamenilor buni. Pentru familiile celor care au pierdut atunci un om drag este în continuare crucial ca responsabilităţile să fie partajate clar şi asumate fără echivoc”, spune Hellvig.